Moment decisiv la Sibiu. Iohannis a spus totul despre summit. „Europa vine în România”

Moment decisiv la Sibiu. Iohannis a spus totul despre summit. „Europa vine în România”
Publicat de Radu Andone la 9 mai 2019, 10:08

Liderii europeni se reunesc, joi, într-un summit informal la Sibiu, găzduit de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a discuta despre viitorul UE.

Şefii de stat sau de guvern din ţările Uniunii Europene se reunesc, joi, într-un summit informal la Sibiu pentru a discuta despre viitorul UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a ținut să precizeze ce valoare are reuniunea de la Sibiu. El a menționat că summitul este extrem de important nu numai pentru Europa, este extrem de important şi pentru România şi pentru români şi este motiv de bucurie. „Europa vine în România, Europa vine aici la summit şi mâine aici, din România, desenăm viitorul UE. Pentru români am un mesaj extrem de important: România contează, românii contează! Şi fiindcă suntem în perioada în care ne pregătim pentru alegerile europene trebuie să spun cu toată convingerea: votul românilor contează!”, a spus, miercuri, şeful statului.

Summitul, găzduit de preşedintele Iohannis, se va desfăşura în clădirea Primăriei Municipiului Sibiu şi are loc în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Reuniunea va fi prezidată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Temele directoare pentru discuţiile de la Sibiu, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului European, vizează protejarea graniţelor UE, libertăţile individuale, statul de drept, migraţia ilegală sau lupta împotriva dezinformării, dar şi consolidarea pieţei unice şi schimbările climatice.

Informații articol
Despre autor
Radu Andone

Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.