Cand guvernul Nastase a cumparat doua fregate de tip F22 Batch 2 care au apartinut Marinei Regale Britanice si au fost trase pe dreapta in 1998, toata lumea s-a intrebat ce nevoie am avut noi de niste vechituri. Mai ales ca o mare parte din valoarea acestui contract, care atinge 182 milioane de dolari, a fost alocata pentru modernizarea celor doua nave. Pentru asta a fost angajata compania britanica BAE Systems. HMS London a fost andocata in 1998, iar HMS Coventry la sfarsitul lui 2001.
Englezii au promis imediat ca vor subcontracta mare parte din valoarea acestui contract. Sunt vizate sistemul de comanda, de ghidare a rachetelor si instalarea unor noi tunuri de calibru mediu. Prima fregata va fi livrata la sfarsitul acestui an, iar urmatoarea dupa trei ani.
Ca o dovada certa a faptului ca nu sunt interesati doar de profit, cei de la BAE au anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca au ajuns la o intelegere cu Romaero Baneasa privind constructia a zece instalatii cuprinzand usile si sistemele de inchidere-deschidere ale acestora, la turbopropulsoarele ATP.
Teoretic, urmand exemplul polonezilor, statul roman ar fi trebuit sa ceara BAE sa investeasca o parte din contravaloarea contractului de modernizare a fregatelor in contracte cu companii romanesti. Adica sa cumpere marfa de la noi sau sa produca piese de schimb aici.
John Williamson, vicepresedinte la divizia de avioane, spune ca fabricarea acestor instalatii in Romania (valoarea contractului nefiind dezvaluita) va aduce BAE Systems „reduceri importante ale costurilor de fabricatie”.
„Asta inseamna ca partenerii nostri vor primi aceste instalatii la preturi mai mult decat competitive. Speram ca acest parteneriat sa fie extins in urmatorii ani”, spune Williamson.