Mirela Vaida, șocată de ceea ce s-a întâmplat la Acces Direct: Mi-am văzut moartea cu ochii

Ziua de vineri, 19 martie, a fost una terifiantă pentru Mirela Vaida. La începutul emisiunii ”Acces Direct”, aceasta a atacată cu o piatră de către o femeie străină, complet dezbrăcată. Vedeta este în stare de șoc după ce s-a întâmplat și asta o arată și ultimul live pe care aceasta l-a postat pe Instagram. În filmuleț se poate vedea cum prezentatoarea a plâns toată noaptea, fața fiindu-i umflată. Ea a povestit cum a decurs tot incidentul și le-a mulțumit celor care i-au trimis cuvinte de încurajare.

„Vreau să vă mulțumesc pentru toate cuvintele de încurajare pe care le-am primit. Am ajuns la munte, pentru că era un weekend pregătit la munte cu familia. Sigur că sunt în stare de șoc, presupun că se cunoaște și faptul că am plâns mai tot drumul. Pentru cei care cred că este o farsă, eu le doresc din tot sufletul și cu mâna pe inimă să nu trăiască niciodată ce am trăit eu astăzi, pentru că efectiv mi-am văzut moartea cu ochii.”, a spus Mirela Vaida pe Instagram.

Ea a povestit că femeia a intrat în platou printr-o ușă care nu este păzită și că va da mai multe detalii după ce va merge luni la Poliție. Mirela Vaida a mai spus că pe acea ușă poate intra oricine.

„Mai multe detalii o să am luni de la Poliție și cred că luni o să fiu un pic în stare să vă și povestesc ce s-a întâmplat. Da, este adevărat, pare incredibil, dar ușa aceea laterală nu este păzită. Este o ușă de serviciu, pe care ies colegii la țigară, unde parcăm noi mașinile. Da, pe acolo poate intra oricine. Mai multe vă spun luni”, a mai adăugat Mirela Vaida.

Agresoarea ar fi vrut să o omoare pe Vaida

După ce agresoare a fost prinsă de către polițiști aceasta ar fi început să țipe că ar fi vrut să o omoare pe prezentatoare. Momentan femeia este internată la Psihiatrie și urmează să vedem dacă va primi un tratament de specialitate sau dacă va rămâne internată.

Polițiștii de la Secția 4 din Capitală au efectuat cercetări la fața locului și adună probe zilele acestea. Este luat în considerare faptul că gestul femeii este unul premeditat pentru că se vede pe camerele de filamare cum femeia s-a plimbat prin acea zonă, așteptând, probabil, să înceapă emisia.