După negocieri care s-au derulat timp de 15 ore, s-a ajuns la un acord de pace în Ucraina. Armistițiul a fost anunţat de preşedintele rus Vladimir Putin, care a precizat că încetarea focului intră în vigoare la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, ora 21 GMT, 23 ora României.

„Am reuşit să ajungem la un acord în chestiunile esenţiale”, a declarat Putin, citat de France Presse.

Liderul rus a mai adăugat, potrivit Reuters, că s-a ajuns la un acord şi în privinţa retragerii armamentului greu. Acesta va fi dislocat în spatele unei linii de demarcație care a fost convenită, după cum anunță ziarisții de la publicația germană Der Spiegel. 

Totodată, Putin a apreciat că Ucraina ar trebui să reformeze Constituţia în sensul respectării drepturilor cetăţenilor din estul Ucrainei.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a confirmat joi, la Minsk, „un acord privind încetarea focului şi o soluţionare politică globală” a conflictului din estul Ucrainei. Liderul de la Paris a declarat că separatiştii proruşi au semnat acordul pentru a pune capăt luptelor în estul Ucrainei. Şi liderul ucrainean Petro Poroşenko, a anunţat că „Grupul de contact” a semnat acordul.

Francois Hollande a declarat pentru un post de televiziune că acordul „reprezintă o uşurare pentru Europa şi o speranţă pentru Ucraina”, după care a părăsit clădirea în care au avut loc negocierile, însoţit de cancelarul german Angela Merkel.

Cei patru lideri prezenţi la negocierile de la Minsk vor garanta pentru compromisul care va fi semnat de Kiev, de separatiști și de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, potrivit unor surse diplomatice franceze, citate de publicaţia Le Monde.

Potrivit Kremlinului, Preşedinţii Ucrainei, Petro Poroşenko, Rusiei, Vladimir Putin, Franţei, Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au confirmat respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi şi-au exprimat sprijinul pentru continuarea negocierilor între UE, Ucraina şi Rusia cu privire la furnizarea de gaze naturale.

Începute în seara zilei de miercuri, discuţiile au continuat toată noaptea, şi continuă joi dimineaţă, notează agenţia TASS. Cu o durată de 15 ore, acestea sunt cele mai lungi negocieri din cariera preşedintelui rus Vladimir Putin.

Reuniunea s-a desfăşurat tot timpul cu uşile închise. Uneori, liderii au mai ieşit din sală dar după câteva minute s-au întors. Ei au început discuţiile fără membrii delegaţiilor, dar pe parcurs, în funcţie de necesitate, au început să-i invite pentru a participa.

„Toţi cască, dar continuă să discute”, declarase pentru AFP o sursă participantă la convorbiri.

Jurnaliştii, încercând să vadă şi să afle cât mai multe, au petrecut practic toate cele 12 ore ale discuţiilor în apropierea sălii. Dar, după 10 ore, mulţi dintre ei au început să se aşeze direct pe podeaua de piatră a clădirii unde are loc summitul.

În timp ce la Minsk se purtau negocieri, în estul Ucrainei violenţele nu au scăzut în intensitate: cel puţin 12 persoane – zece civili şi doi soldaţi ucraineni – au murit în ultimele 24 de ore în lupte şi în urma bombardamentelor, în timp ce 21 de militari din trupele guvernamentale au fost răniţi.

La Doneţk, unul din bastioanele separatiştilor proruşi, tirurile de artilerie nu au încetat pe parcursul nopţii trecute.