"Ne-am autosesizat. Sâmbătă, când am aflat că Terra Turism are probleme, am trimis echipa la punctul de lucru din Bucureşti şi la sediul social din Slobozia. Sâmbătă au fost ambele închise, duminica am reluat controlul, luni la fel. Bineînţeles că nu am găsit pe nimeni. Am sesizat Poliţia pentru a găsi administratorul şi a putea avea acces în incintă şi la documentele societăţii. Am făcut control, am sesizat Poliţia, aceasta a găsit-o. Urmează un nou control la sediu ca să avem acces la toate datele. Până acum nu avem nicio sesizare primită de la un turist care a fost lezat", a explicat Trif. 

El a subliniat că această societate a avut o singură problemă "de-a lungul istoriei", în 2017 fiind sancţionată cu avertisment pentru că nu a avut 50% dintre angajaţi agenţi de turism cum spune legea. 

"Deci a fost o abatere minoră. A mai fost notificată anul trecut pentru că, pe o durată foarte scurtă, i-a expirat licenţa. Şi-a reînnoit licenţa şi acum are licenţă până la jumătatea 2019. Circa 20 de zile a funcţionat fără asigurare, ministerul a notificat, şi-a reînnoit poliţa, astfel că până la mijloc anului 2019 are poliţă de asigurare", a precizat ministrul Turismului, potrivit Agerpres. 
Reprezentanţii juridici ai Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) au anunţat duminică printr-un comunicat de presă că sunt la dispoziţia turiştilor care au achiziţionat pachete turistice prin intermediul agenţiei Terra Tourism, entitate care şi-a anunţat la sfârşitul acestei săptămâni intrarea în insolvenţă. 

Totodată, ANAT a criticat modul în care Ministerul Turismului a tratat propunerile specialiştilor din turism referitoare la modificările legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism. 

"Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism a luat la cunoştinţă de pe pagina de internet a agenţiei de turism Terra Tourism, prin anunţul publicat vineri, 22 iunie 2018, că agenţia membră ANAT va declanşa procedura de insolvenţă. Ulterior, agenţia Terra Tourism a închis orice canal de comunicare. Deşi numărul turiştilor afectaţi de intrarea în insolvenţă a Terra Tourism este limitat, situaţia este regretabilă. Pentru recuperarea sumelor datorate de către Terra Tourism, turiştii se pot adresa asiguratorului agenţiei (poliţa de insolvabilitate seria BN Nr 000000764 încheiată la City Insurance SA), urmând a fi despăgubiţi în limita sumei de 50.000 de dolari, valoarea totală a poliţei de asigurare. Reprezentanţii juridici ai ANAT sunt la dispoziţia turiştilor pentru a le oferi consultanţă în demersurile privind înscrierea la masa credală. În ultimii doi ani, ANAT a înaintat mai multe propuneri către Ministerul Turismului pentru modificări legislative care să asigure o garantare a sumelor plătite de către turişti în cazul intrării în insolvenţă a agenţiei de turism, dar nu s-a ajuns la un consens", se menţionează într-un comunicat ANAT. 
Agenţia Terra Tourism şi-a anunţat, vineri seara, prin intermediul unui e-mail, partenerii şi clienţii că nu-şi mai poate onora obligaţiile faţă de aceştia şi le-a recomandat să se adreseze asiguratorului City Insurance. 
Citește și: Clienţii păgubiţi în urma colapsului agenţiei Terra Tourism vor fi primiţi în unităţile lanţului Phoenicia Hotels