Ministrul Ciprian Șerban anunță reducerea indemnizațiilor pentru membrii CA și restructurare la TAROM

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, a declarat luni, într-un mesaj publicat pe Facebook, că va folosi toate prerogativele legale pentru a reduce „drastic” indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din companiile și instituțiile subordonate, în contextul noilor reforme asumate de Guvern. Totodată, Șerban a solicitat un plan clar de eficientizare și restructurare pentru compania TAROM, aflată într-un amplu proces de reorganizare.

„La începerea mandatului, am cerut o situaţie a tuturor CA-urilor din societăţile şi instituţiile aflate în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Tot atunci, am luat act şi despre mărirea indemnizaţiilor pentru membrii Consiliului de Administraţie de la Tarom. Am solicitat tuturor celor în drept un plan clar de eficientizare şi restructurare”, a scris, luni, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban.

Oficialul transmite că nu va tolera „sinecurile și salariile lipsite de bun simț”, subliniind contextul economic dificil cu care se confruntă România:

„Nu voi tolera sinecurile şi salariile lipsite de bun simţ în vreme ce o ţară întreagă va trece printr-o perioadă grea”, a mai transmis ministrul.

Decizia vine în contextul în care, luni, premierul Ilie Bolojan a mers în Parlament pentru asumarea răspunderii Guvernului pe un prim pachet de măsuri destinat reducerii deficitului bugetar.

Ciprian Serban presedinte Camera Deputatilor
Ciprian Șerban / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Restructurare la TAROM, printre prioritățile programului de guvernare

Printre prioritățile reformei din sectorul Transporturilor se află restructurarea companiei TAROM, conform planului aprobat de Comisia Europeană, care prevede optimizarea operațiunilor, reducerea costurilor și modernizarea flotei. Măsurile sunt incluse în Programul de Guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR și al Grupului parlamentar al minorităților naționale pentru perioada 2025–2028.

În același program, se preconizează reducerea subvențiilor acordate companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor, precum și diminuarea cu 20% a numărului de angajați din aceste entități.

Măsuri-cheie din planul de reformă și restructurare în Transporturi:

  • Prioritizarea contractelor CNAIR și sistarea semnării de noi contracte;
  • Reducerea cu 20% a angajaților și calcul corect al personalului;
  • Limitarea indemnizațiilor și a salarizării în consiliile de administrație;
  • Restructurarea companiilor cheie: ROMATSA, RAR, ARR, AACR, TAROM, Aeroportul Otopeni și alte entități subordonate;
  • Consilii de administrație compuse din profesioniști și reducerea numărului de CA-uri;
  • Transparență totală privind cheltuielile, bugetele și contractele colective de muncă;
  • Introducerea unor indicatori de performanță, cu sancțiuni clare: „demiteri pentru neîndeplinire”;
  • Auditarea activelor și optimizarea funcțională și administrativă la nivelul Ministerului și al entităților subordonate;
  • Automatizarea proceselor operaționale și digitalizarea activităților;
  • Plafonarea pensiilor și a salariilor.

Măsuri suplimentare pentru accelerarea absorbției fondurilor europene:

  • Sprijinirea transportului feroviar în zone defavorizate, inclusiv redeschiderea liniilor de cale ferată și achiziția de material rulant;
  • Modernizarea Magistralei 4 de metrou, cu flote noi și sisteme moderne de siguranță;
  • Dezvoltarea rețelelor de stații de încărcare pentru mobilitate electrică, inclusiv în porturi;
  • Înnoirea flotelor de transport rutier, feroviar, maritim și pe căile navigabile interioare prin achiziția de vehicule cu emisii zero;
  • Implementarea unui program de „înverzire” a operațiunilor aeroportuare și portuare, cu susținere financiară din Fondul pentru Modernizare.

TAROM, un jucător competitiv pe piața aviației europene

Restructurarea companiei Tarom va fi realizată prin implementarea planului de reorganizare aprobat de Comisia Europeană, care include optimizarea operațiunilor, modernizarea flotei și reducerea semnificativă a costurilor.

„Obiectivul principal este readucerea Tarom în poziția de jucător relevant și competitiv pe piața aviației europene și internaționale”, se precizează în programul de guvernare.

Reformele ample vizează și reorganizarea, comasarea entităților cu atribuții convergente sau complementare, precum și optimizarea structurii organizaționale și eliminarea pozițiilor redundante. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are în subordine sau sub autoritate peste 50 de unități.

Programul prevede, de asemenea, revizuirea sistemului de acordare a subvențiilor, monitorizarea contractelor de servicii publice și identificarea unor resurse europene suplimentare pentru transportul destinat categoriilor vulnerabile, alături de îndeplinirea tuturor condiționalităților privind guvernanța corporativă asumate prin PNRR.