Ministrul Justiției, Stelian Ion, a comentat marți, în cadrul unei conferințe de presă, concluziile ultimului raport MCV publicat de Comisia Europeană.

Ion susține că raportul este scris într-o notă pozitivă, deși nu a fost ridicată monitorizarea pe Justiție. Ministrul Justiției arată că obiectivul României este în continuare ridicarea MCV și susține că nodul gordian este legea prin care se propune desființarea SIIJ.

Ministrul Justiției despre raportul MCV: Desființarea SIIJ este cheia

”Din octombrie 2019 nu am mai avut un astfel de raport – au fost monitorizate toate mișcările noastre în plan legislativ.

Nota în care e scris raportul e una pozitivă. Se remarcă progresele și suntem încurajați să mergem pe acestă linie. Stabilim clar că România are ca obiectiv ideea de a ridica cât mai curând MCV.

Câteva chestiuni punctuale: Desființarea SIIJ – CE apreciază proiectul propus de Guvern și trimis Parlamentului. Nu se referă la necesitatea impunerii unor garanții suplimentare odată cu desființarea SIIJ.

În urma deciziei CJUE din 18 mai, deja instanțele noastre au început să dea anumite soluții potrivit cărora înființarea SIIJ nu se justifică Chestiunile acestea implică implicații pe viitor.

Nu ne putem aștepta de la CJUE să ne rezolve aceste probleme

E foarte important ca politicienii să găsim soluția pentru desființarea grabnică a SIIJ.

”Proiectul Guvernului e cel corect”

Consider că proiectul Guvernului e cel corect, voi încerca să-i conving pe parlamentari legile justiției, atent monitorizate și analizate de către CE – e așteptarea CE ca procedura de adoptare a legilor să fie finalizată.

Nu există un termen impus, Aceste proiecte de lege, care sunt spre finalizare, sunt în discuție și până la finalul sesiunii parlamentare anticipez că vor fi finalizate CE face referire și la cauza Kovesi contra României.

CE face referire și la cauza Kovesi contra României. Modificările Codurilor penale – sunt așteptate punerile în acord cu deciziile CCR. Merită toată atenția că lupta împotriva corupției este afectată de existența SIIJ.

Desființarea SIIJ trebuie să aibă în vedere reîntregirea competenței DNA cu componenta pe justiție.

Zilele următoare vom analiza foarte atent fiecare paragraf al raportului. Vom publica o analiză. Depinde doar de noi dacă și când vom reuși să convingem CE să ridicăm MCV.

Suntem pe drumul cel bun, îmi doresc o grăbire a acestui proces.”, a spus Stelian Ion, în cadrul conferinței de presă.