PIB-ul Ucrainei s-a contractat cu 26% în februarie, după un declin de 32% în ianuarie, a anunţat miercuri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko. Activitatea economică s-a redresat în februarie, datorită situaţiei mai bune din sectorul energiei şi a deficitului mai scăzut de energie, a explicat oficialul ucrainean.

„Războiul energetic” câştigat de Ucraina se adaugă optimismului mediului de afaceri, care şi-a îmbunătăţit încrederea privind viitorul şi şi-a intensificat activităţile, a declarat Iulia Sviridenko, citat de AFP.

„Per ansamblu, frontul economic rezistă – economia funcţionează, se adaptează şi se redresează”, a dat asigurări oficialul ucrainean.

Sistemul energetic, afectat de atacurile Rusiei

În ultimele luni, sistemul energetic ucrainean a fost sever afectat de atacurile Rusiei, milioane de oameni au rămas fără electricitate, dar, după reparații rapide și folosirea echipamentelor furnizate de aliați, Ucraina produce acum suficientă energie pentru a susține companiile și consumatorii.

Ministrul Economiei a declarat că situaţia se îmbunătăţeşte în multe sectoare, inclusiv transport, retail şi construcţii.

Luni, adjunctul ministrului Economiei, Oleksi Sobolev, anunţa că Ministerul Economiei din Ucraina a înrăutăţit la 1% previziunile privind creşterea PIB-ului ţării în 2023. Anterior, instituţia previziona o creştere a economiei ucrainene de 3,2% în 2023, după ce anul trecut s-a contractat cu aproximativ o treime.

Economia Europei, sub presiunea războiului

În ceea ce privește economia Europei, trebuie spus că aceasta este pusă sub mare presiune din cauza războiului din Ucraina deoarece necesită un consum de muniție foarte mare. De aceea, companiilor din domeniul apărării le este greu să facă față.

Războiul dintre Ucraina și Rusia vine cu un consum de muniție fără precedent, potrivit cotidianului Financial Times, citat de BBC. Forțele armate ale Ucrainei trag zilnic peste 5.000 de cartușe de artilerie, ceea ce este aproximativ egal cu comanda anuală a unei țări europene mici pe timp de pace.

Trecerea la economia de război generează o criză de aprovizionare în Europa, pentru că producătorii din domeniul apărării se luptă să accelereze producția cu scopul de a reface stocurile naționale și pentru a menține aprovizionarea Ucrainei. În curând se împlinește un an de când Rusia a invadat Ucraina, iar ritmul cererii de muniții și explozibili se transformă într-un test al capacității de producție în domeniul apărării.

„Acesta este un război al capacității industriale”, a declarat, anterior, Morten Brandtzeg, directorul executiv al companiei norvegiene de muniții și arme de foc Nammo. El a spus că unele componente sunt atât de solicitate încât timpii de livrare au crescut de la luni la ani.