Ministrul ceh de Interne, despre aderarea României la Schengen: Timp de zece ani, nu s-a făcut nimic în acest dosar
Sursa: Dreamstime
Ministrul de Interne al Cehiei, Vit Rakussan, participă joi la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Acesta a declarat că suntem într-un moment foarte aproape de luarea unei decizii în ceea ce privește aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen.
„Un subiect foarte important este extinderea Schengen. Sunt sigur că Croaţia va intra astăzi în Schengen şi cred că este un succes uriaş al preşedinţiei noastre, al tuturor dezbaterilor pe care le-am avut, dar sperăm, de asemenea, să avem o decizie asupra României şi Bulgariei astăzi”, a spus Rakusan, reprezentantul ţării care deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
Cehia susține România și Bulgaria în aderarea la spațiul Schengen
„Nu va fi uşor, dar vom face tot posibilul să avem azi decizia”, a mai declarat acesta, făcând referire la un vot pozitiv pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
„Putem conta pe faptul că dezbaterea va fi cu adevărat lungă, dar am pregătit unii paşi şi unele dezbateri şi sperăm la succes”, a adăugat Vit Rakusan.
„După zece ani în care nu s-a făcut nimic în acest dosar, în cadrul preşedinţiei cehe suntem la doar câţiva paşi de succes, de o decizie. A fost de la începutul preşedinţiei noastre cea mai mare prioritate”, a mai spus ministrul de Interne al Cehiei.
Se amână aderarea României la Schengen?
Joi, 8 decembrie, europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că aderarea României la spațiul Schengen se va amâna. De asemenea, a anunțat și decuplarea de Bulgaria. astfel, România are șanse să intre în Schengen în a doua jumătate a anului viitor.
„În intervenția inițială, ministrul austriac de Interne a spus că respinge aderarea României și Bulgariei. Austriecii au venit cu o serie de condiții suplimentare. Au vorbit despre nevoia de a accentua cooperarea pe zona de protecție a frontierei, au cerut sprijin financiar pentru statele europene care se confruntă cu migranți care nu au fost înregistrați.
Au cerut, de asemenea, condiții mai ușoare pentru returnarea migranților. Practic, au pus o serie de condiții la care Comisia Europeană urmează să ofere răspunsuri în cadrul discuțiilor informale care au loc în prezent.
Asta nu înseamnă că, automat, vor fi de acord cu aderarea României la Schengen, dar este bine că au deschis ușa negocierilor și va conta foarte mult cum abordăm noi această situație, în identificarea unei soluții de compromis.
Există o singură variantă pentru a avea acest vot astăzi: să schimbăm data aderării, să ne asumăm angajamente suplimentare și poate, in extremis, să acceptăm decuplarea de Bulgaria, astfel încât Croația și țara noastră să fie primită în Schengen”, a declarat acesta pentru Antena 3.
Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





