Bombă în lumea politică! Ministrul care a sfidat-o pe Dăncilă a intrat pe mâna Statelor Unite! Legături cu un personaj cheie din scandalul Joe Biden-Ucraina

Bombă în lumea politică! Ministrul care a sfidat-o pe Dăncilă a intrat pe mâna Statelor Unite! Legături cu un personaj cheie din  scandalul Joe Biden-Ucraina
Publicat de Iulian Luca la 28 noiembrie 2019, 17:01

Fostul ministru PSD al Justiției, Ana Birchall, ridică semne de întrebare în presa americană. Aceasta a intrat în vizorul autorităților de peste ocean din cauza legăturilor cu un martor-cheie din ancheta Ucraina care vizează demiterea lui Donald Trump. Birchall a fost în conflict deschis cu premierul Viorica Dăncilă, din al cărei Guvern a făcut parte și, după ce executivul PSD a picat, a fost chiar exclusă din partid.

Îngrijorări la Consiliul Național de Securitate din SUA ca urmare a legăturilor dintre ambasadorul SUA în UE, Gordon Sondland și fostul ministru PSD al Justiției, Ana Birchall.

Conform publicației Daily Beast, Sondland este martor-cheie în ancheta din Ucraina ce privește demiterea președintelui american Donald Trump.

Sondland ar fi încercat să aranjeze pentru Ana Birchall mai multe întâlniri cu oameni din SUA și ar fi mers chiar la Casa Albă, în cursul anului trecut, fără vreo programare în prealabil.

Atât Consiliul Național de Securitate al SUA, cât și Departamentul de Stat nu au dorit să comenteze când au fost contactați de publicația americană. Pe de altă parte, Ana Birchall a negat faptul că ar fi mers la Casa Albă fără o programare.

„Acuzațiile sunt false și înjositoare”, a spus Birchall. „Feedback-ul pe care l-am primit tot timpul a fost și este că sunt un partener de încredere și respectat.”

Conform ziariștilor americani, Birchall ridică semne de întrebare deoarece a fost o susținătoare a fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.