"Dacă în alte sectoare de activitate se discută despre achiziţii publice verzi, respectiv produsele pe care le achiziţionăm să fie prietenoase cu mediul, mergând uneori pe preţul cel mai scăzut, se achiziţionează produse neconforme din punct de vedere al calităţii, care nu pot fi utilizate pe o durată foarte mare. De aceea trebuie să vedem că la investiţiile în infrastructură, deşi aparent preţul cel mai scăzut ar fi foarte benefic, trebuie să avem în vedere şi durata ciclului de viaţă, durata pe care dorim să exploatăm acea zonă fără alte cheltuieli din partea statului. Astfel, cel care prestează servicii va avea un interes mai mare să facă o lucrare de bună calitate la un preţ corespunzător. Revizuirea legislaţiei sau a întregului pachet de achiziţii publice este absolut necesară pentru a ne permite efectuarea de achiziţii publice la cel mai bun raport de calitate – preţ", a spus Mircea Popa.

Acesta a explicat că au existat situaţii în care ofertanţii veneau cu propuneri extrem de avantajoase financiar, cu preţ foarte mic, dar poate nu aveau capacitatea ulterioară de a susţine oferta făcută sau nu aveau capacitatea tehnică de a se ridica la nivelul unor pretenţii calitative.

Freedom House Romania şi Expert Forum organizează luni şi marţi o dezbatere referitoare la proiectele noilor legi privind achiziţiile publice, aceste acte normative urmând să transpună noile directive europene şi să remedieze deficienţele OUG 34/2006 care reglementează în prezent acest domeniu. AGERPRES