Ministerul Mediului va lansa în consultare publică Ordinul pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urşi şi lupi, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante, spun oficialii ministerului. 

„Ministerul Mediului are o dublă responsabilitate: pe de-o parte, trebuie să ia toate măsurile pentru ca populaţia să fie în siguranţă şi să evite conflictele om-natură, iar pe de altă parte, are responsabilitatea conservării acestor specii protejate de lege. În 2016 au fost suspendate cotele de intervenţie în cadrul speciilor de carnivore mari. Ca atare, la aproape un an distanţă de la această decizie, ne regăsim în situaţia în care conflictele om-natură sunt tot mai dese”, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, citată în comunicat. 

Potrivit acesteia, zilnic se primesc la minister multe sesizări de la populaţia care a suferit daune produse de ursul brun. 

„Este clar că avem de-a face cu un vid legislativ, care ar putea pune în pericol populaţia. Ministerul Mediului a constituit un grup de lucru, înfiinţat prin ordin de ministru, al cărui scop a fost să găsească soluţia optimă, care să răspundă ambelor responsabilităţi care îi revin: siguranţa oamenilor şi protejarea speciilor”, a mai spus ministrul. 

Potrivit comunicatului, nivelul de intervenţie prevăzut în Ordin pentru anul în curs se aplică la nivel naţional şi este în conformitate cu decizia grupului de lucru din care fac parte organizaţii neguveramentale şi institutii şi organizaţii cu atribuţii în domeniu. Ordinul va fi transmis împreună cu decizia grupului de lucru şi studiul pentru raportarea României pe Directiva Habitate-Mamifere, la Academia Română, pentru avizare. 

„Diferenţa faţă de anii anteriori este că, prin noul Ordin, cotele de intervenţie vor rămâne la Ministerul Mediului şi vor fi folosite sub stricta supraveghere a autorităţii de mediu, doar pentru cazurile în care sunt raportate conflicte între populaţie şi carnivorele mari şi nu pentru vânătoare sportivă. Pe lângă acest Ordin supus consultării publice, Ministerul Mediul va demara, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii, o procedură rapidă de intervenţie pentru cazurile în care viaţa omului este pusă în pericol”, a adăugat Gavrilescu. 

În prezent, printr-un proiect Life, este în curs de elaborare un plan de management al speciei urs. Planul va fi aprobat de Ministerul Mediului la începutul anului 2018 şi va putea susţine un program pe termen lung pentru menţinerea stării favorabile a speciei. 

Potrivit datelor Romsilva, în România sunt undeva între 6.500 şi 7.000 de urşi bruni, în timp ce în alte ţări europene acestă specia nu mai există. 

Peste 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş au protestat, miercuri, în faţa sediului Ministerului Mediului, nemulţumiţi de situaţia provocată de suprapopularea urşilor în pădurile din aceste judeţe, aceştia susţinând că în astfel de condiţii sunt puse în pericol vieţile oamenilor.

AGERPRES