Ministerul german de Finanțe cere ca autoritățile fiscale să fie mai indulgente cu oamenii

Ministerul german de Finanțe a trimis o scrisoare în care notează că autoritățile fiscale din această țară trebuie să fie indulgente față de gospodăriile privare și companii. Instituția mai spune că în anumite cazuri, măsurile executorii ar putea fi suspendate, pe fondul crizei energetice.

Scrisoarea mai arată că unii oameni nu vor putea să își respecte obligațiunile fiscale, pe fondul costurilor mari cu energia.

„Autorităţile fiscale vor lua în considerare, în mod adecvat, această situaţie specială în cazul contribuabililor care sunt afectaţi semnificativ în mod negativ din punct de vedere economic”, arată scrisoarea elaborată împreună cu autoritățile fiscale federale din Germania.

Plata taxelor datorate ar putea fi amânată

Mai mult decât atât, plata taxelor datorate ar putea fi amânată, în timp ce plățile în avans ar putea fi ajustate, dar la cerere. De asemenea, se mai arată că autoritățile trebuie să folosească marja de manevră de care dispun, potrivit legii.

De altfel, această măsură ar putea să se aplice, într-o primă fază, până la data de 31 martie 2023, scrie Reuters.

Germania va mobiliza un „scut” economic de 200 de miliarde de euro pentru a combate criza energetică

Berlinul a anunțat un program masiv de ajutor guvernamental, alimentat de noi datorii, pentru a ajuta Germania să treacă peste criza energetică, ceea ce a avut ca rezultat aplauze largi din partea industriei.

Germania, o „superputere industrială” a lumii, se află sub presiune. Avantajul pe care l-a avut mult timp datorită energiei rusești ieftine a luat sfârșit, prețurile la energie cresc vertiginos, iar companiile își reduc producția sau se mută.

Influentul grup de lobby al industriei, BDI, a avertizat că „substanța industriei este amenințată”. Acest lucru, guvernul german încearcă să îl atenueze.

„Rusia duce un război energetic împotriva Europei. Noi vom păstra substanța economică a țării noastre”, a declarat joi, 29 octombrie, cancelarul german Olaf Scholz, care a prezentat un plan de 200 de miliarde de euro pentru a sprijini industria și gospodăriile.

El a numit-o o „dublă lovitură”, referindu-se la faimoasa declarație „bazooka” pe care a folosit-o cu privire la sprijinul larg al Germaniei pentru o economie lovită de întreruperi de activitate în timpul pandemiei.

Pentru a evita ruperea faimoasei „frâne a datoriei” a Germaniei, limita constituțională a absorbției datoriilor, guvernul reactivează fondul de stabilizare economică, care a fost suficient de puternic în timpul crizei COVID-19, scrie Euractiv.