Cum s-a făcut împărțeala ministerelor între PNL și UDMR? Lista miniștrilor care ar putea forma noul Guvern

Sursele Antena 3 informează că prim-ministru urmează să fie Nicolae Ciucă, în timp ce președintele UDMR, Kelemen Hunor, va ocupa funcția de vicepremier.

În ceea ce îi privește pe liberali, aceștia vor deține 17 ministere, astfel: Simona Cojocaru la Ministerul Apărării Naționale, Bogdan Aurescu la Ministerul de Externe, Dan Vîlceanu la Ministerul Finanțelor Publice, Lucian Bode la Ministerul Afacerilor Interne, Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației, Raluca Turcan la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Virgil Popescu la Ministerul Energiei, Daniel Constantin la Ministerul Agriculturii, Bogdan Gheorghiu la Ministerul Culturii, Cristian Bușoi la Ministerul Transporturilor, Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății, Cătălin Predoiu la Ministerul Justiției, Pavel Popescu la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Florin Roman la Ministerul Economiei, Antreprenoratului și Turismului.

Ce ministere ar putea avea UDMR

De cealaltă parte, UDMR ar urma să primească patru ministere. Pentru acestea au fost propuse patru nume de miniștri, astfel: Hegedus Csilla la Ministerul Inovațiilor și Proiectelor Europene, Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației, Tanczos Barna la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Novak Eduard la Ministerul Tineretului și Sportului.

După ședința Biroului Executiv al PNL de vineri dimineață, va fi depusă lista finală la Parlament

Biroul Executiv al  PNL se reuneşte vineri dimineaţă, fiind aşteptat anunţul oficial referitor la formula de guvernare, dar şi cel privind momentul depunerii listei guvernului şi a programului de guvernare la Parlament. În PNL, sunt voci care susţin ca acestea să fie depuse sâmbătă, pentru a mai avea negocieri în vederea susţinerii Guvernului, în timp ce alţi membri ai partidului optează pentru varianta depunerii vineri, urmând ca negocierile să continue până la momentul votului

Liberalii mizează pe faptul că marţi ar putea avea loc audierile miniştrior în comisiile parlamentare de specialitate, miercuri urmând să se desfăşoare votul în plenul Camerelor reunite.

USR acuză că nu a primit nicio invitație pentru refacerea Coaliției

USR a susținut, prin vocea purtătorului de cuvânt, Ionuţ Moşteanu, că nu a primit nicio invitație nici de la PNL și nici de UDMR pentru refacerea Coaliției. În cazul în care se va întâmpla, useriștii vor ca lucrurile să aibă un anumit parcurs. Ceea ce va presupune o lovitură cruntă dată premierului desemnat să facă un nou Guvern.

„Eu nu cred că putem să facem acest lucru până sâmbătă. E nevoie de o discuție așezată, pe program. Acum să vină în două zile să spună refacem coaliția, nu o să funcționeze”, a explicat Moșteanu.