„Organizațiile non-profit operează în același mod ca orice altă organizație sau business și, cu toate acestea, multe duc lipsa resurselor pentru a implementa cele mai noi tehnologii. Prin programul de donații Office 365, organizațiile neguvernamentale își vor putea concentra atenția și resursele pe propria misiune, fie că sunt implicați în crearea de oportunități pentru tineri sau în inițiative de mediu și sustenabilitate,” a declarat Todi Pruteanu, Business Strategy Manager, Microsoft România.

Într-un studiu realizat de TechSoup Global, partenerul Microsoft în cadrul programului de donații software, organizațiile non-profit declară că primele patru avantaje ale integrării soluțiilor de cloud în activitatea lor sunt: simplificarea administrării sistemului IT (79%), eficientizarea costurilor (62%), îmbunătățirea colaborării (61%) și securitatea datelor (54%). Considerând provocările tot mai mari pe care le întâmpină organizațiile non-profit din România și din toată lumea, accesul la tehnologii digitale precum Office 365 aducemai multe oportunități ca oricând pentru impactul organizațiilor și accelerarea programelor de schimbare socială.

Lucrând cu TechSoup România în perioada 2009-2013, Microsoft a donat deja software în valoare de peste 1,5 milioane de dolari unei comunități de 800 organizații non-guvernamentale din România, dintr-un catalog de peste 100 de produse și servicii Microsoft, disponibil pe www.techsoup.ro.

Organizațiile non-profit interesate să implementeze Microsoft Office 365 pot verifica dacă sunt eligibile și pot solicita donații pe această pagină. Pentru un proces rapid de stabilire a eligibilității pentru Office 365, organizațiile din România se pot înregistra în comunitatea TechSoup România pe www.techsoup.ro și să confirme eligibilitatea pentru donații Microsoft.