Capital continuă campania „IMM-ist în România“ și vă prezintă problemele concrete de care se lovesc micii întreprinzători în activitatea lor de zi cu zi, dar și posibile soluții identificate de aceștia. Roxana Bichiș se încăpățânează de aproape nouă ani ca afacerea ei din domeniul comunicării, White Star Communication, să reziste pe piață. A început, ca majoritatea tinerilor antreprenori, prin a fi angajat. „La vremea aceea nu prea mă interesau pe mine chestiunile contabile, aspectele legate de salarizare, ANAF, impozite, etc. Eram senină și cretină, în sensul că știam că, la o dată fixă, îmi primesc salariul“, povestește Roxana. La un moment dat, fostul ei șef i-a spus: „Dacă vreodată vei avea propria afacere, vei înțelege de ce nu prea dorm eu noaptea“. Și… a înțeles. A ajuns acum să lucreze cu zece colaboratori și timpul abia dacă îi mai ajunge să facă tot ce are de făcut. „Nu doar lupta cu sistemul mă ține trează. Am și proiecte la care mă gândesc, legate de conturile agenției. Dar, într-un mod bizar și dubios, duc pe umeri, cam ca Atlas, greutatea pietrelor pe care statul român le pune în carca noastră, a întreprinzătorilor mici și nesemnificativi“, continuă ea. Să le luăm pe rând.

E normal să plătim dări la stat? Absolut! Dar statul ce dă la schimb? 

„În mod cert, statul nu face pentru micii antreprenori cât și ce ar trebui să facă. Și am să argumentez acest capitol. Plătesc impozite pentru angajați, plătesc TVA, plătesc impozit pe banii care intră în contul firmei. Excelent. Când eu sau colegii mei avem nevoie de… să zicem ceva decent de la sistemul medical de stat, ce facem? Ne dăm restart și ne ducem la privat. Deci acei bani reținuți la sursă se duc cam unde vor ei“, spune antreprenoarea. Ea menționează aici și răbdarea cu care trebuie să se înarmeze antreprenorii mai ales atunci când au nevoie de un act de la una din instituțiile statului: „încercăm să nu arătăm că știm să înjurăm 30 de minute fără să ne repetăm, și ne asumăm că vom trăi scena din Zootroplois, aceea cu numărul de înmatriculare“. 

„Mă simt un tânăr antreprenor frustrat și ignorat“

Roxana Bichiș trage un semnal de alarmă și arată situația reală în care se află tinerii antreprenori. „De ce tu, stat român, în loc să deschizi șampania că mai suntem unii, suficient de nebuni să nu plecăm peste granițe, alegând să muncim aici, să producem bani pentru tine, să creăm locuri de muncă, deci să îți vârâm ție bani în visterie, ne omori? Nu știi ce legi să mai creezi, ce ordonanțe de urgență să mai dai, ce biruiri fiscale să mai aplici și totul pentru a ne face să muncim 80% pentru tine! Iar de restul… caramele și alea impozitate. Și vorbesc din perspectiva tânărului antreprenor care de aproape nouă ani se încăpățânează să existe“, spune ea.

Roxana Bichiș a traversat mai multe perioade dificile, le-a depășit cum a putut, însă luminița de la capătul tunelului este încă departe. „Am avut acest business chiar și în perioada impozitului forfetar (dacă mai țineți mine acel an de mare angajament istoric), am trecut și de minunata criză, trec și prin vremurile prezente, aud cum mi se spune… las’ că pleacă ăștia, vin ăia și va fi mai bine. Mai bine pentru cine?“, se întreabă ea. „Legislația alambicată, ambiguă, greoaie, sistemul plin de hibe, birocrația, securea unui stat care stă selectiv asupra anumitor capete, toate acestea mă fac să cred, de multe ori, că sunt cel mai tâmpit Don Quijote din lume! Să îndrăznesc, oare, să cred în Moș Crăciun și să îi fac o epistolă? Să îi scriu ceva de genul: «Dragă Moșule, vreau doar să nu mai simțim presiunea grea a statului. Să înțeleagă cine trebuie că noi muncim corect și nu pentru palate, ci pentru o viață normală“. Mă încăpățânez să merg înainte. Și o fac pentru toți colegii mei pe care îi am alături de aproape nouă ani. O fac pentru că, undeva în adâncul sufletului meu, îmi este greu să cred că trebuie să spun «Stop» taman acum. O fac pentru toți oamenii minunați care au încredere în noi și în ceea ce facem împreună“, conchide antreprenoarea. 

Să îndrăznesc, oare, să cred în Moș Crăciun și să îi fac o epistolă? Să îi scriu ceva de genul: «Dragă Moșule, vreau doar să nu mai simțim presiunea grea a statului. Să înțeleagă cine trebuie că noi muncim corect și nu pentru palate, ci pentru o viață normală. Roxana Bichiș, antreprenoare.

Te-ar putea interesa și: