Michael Jordan, printre cei mai bogați oameni din SUA

Michael Jordan a devenit primul sportiv care intră în top 400 cele mai bogate persoane din SUA, pe lista Forbes. Baschetbalistul din NBA Hall of Fame a ajuns în top datorită vânzării echipei Charlotte Hornets. Această tranzacție i-a crescut substanțial averea. Aceasta este estimată în prezent la aproximativ 3 miliarde de dolari.

Jordan este cel mai bine cunoscut pentru realizările sale din terenul de baschet, fiind de șase ori campion cu Chicago Bulls. Cele mai mari realizări financiare ale sale au venit însă în afara terenului.

Jurnalistul Justin Birnbaum de la Forbes a precizat că legendarul baschetbalist a câștigat aproximativ 2,4 miliarde de dolari (înainte de plata taxelor) prin parteneriatele cu Nike, Gatorade, McDonald’s, Hanes și altele.

Această sumă este mult mai mare în comparație cu cele 93,9 milioane de dolari pe care le-a câștigat ca jucător. În acea perioadă salariile în NBA nu erau, în general, la fel de mari ca în prezent.

Vânzarea echipei Charlotte Hornets i-a adus 3 miliarde de dolari

Vânzarea Hornets a fost cea care l-a propulsat în aerul rarefiat al celor mai bogate persoane din lume. Jordan a vândut echipa către Gabe Plotkin și Rick Schnall în iunie pentru 3 miliarde de dolari. Asta după ce inițial a cumpărat în 2010 pachetul majoritar de acțiuni pentru doar 175 de milioane de dolari.

Cu toate acestea, legenda NBA mai are un drum lung de parcurs pentru a urca și mai sus în topul Forbes. Pentru a intra în top 100 este nevoie de o avere de aproape 9 miliarde de dolari.

„Michael este unul dintre puținii oameni care au avut succes de trei ori”, a declarat Ted Leonsis, guvernatorul echipei Washington Wizards, care a fost în trecut partenerul lui Jordan.

„Mulți antreprenori reușesc o singură dată. Au o mare victorie, își iau câștigurile, se retrag și [nu] mai auzim niciodată de ei, sau încearcă ceva a doua oară și nu funcționează. El a avut trei mega succese.”

Jordan rămâne însă în lumea sportului. El a păstrat o mică participație la Hornets și a cofondat echipa Cup Series 23XI Racing împreună cu pilotul echipei Joe Gibbs Racing, Denny Hamlin, în NASCAR.