<iframe src="http://embed.ted.com/talks/lang/ro/michael_anti_behind_the_great_firewall_of_china.html" width="640" height="360" frameborder="0" scrolling="no" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe>
    Am vorbit cu prieteni despre China şi Internetul Chinez. E ceva dificil pentru mine. Vreau să-i fac pe prietenii mei să înţeleagă: China e complicată. Întotdeauna vreau să spun povestea ca și cum sunt două fețe ale monedei. Nu poți prezenta numai una din părți. Voi da un exemplu. China e o ţară BRIC. O țară BRIC înseamnă Brazilia, Rusia, India şi China. Aceste economii emergente ajută la refacerea economiei mondiale. Dar în acelaşi timp, pe de altă parte, China e o ţară SICK, terminologie introdusă în documentele Facebook IPO. O țară SICK înseamnă: Siria, Iran, China și Coreea de Nord. Cele patru ţări n-au acces la Facebook. Deci China e o ţară SICK BRIC.

 Dar China are de asemenea un firewall mare. E cea mai mare graniță digitală din întreaga lume. Nu e doar pentru a apăra regimul chinez de străinătate, de valorile universale, dar și pentru a preveni cetăţenii Chinei să acceseze Internetul liber mondial, şi chiar să se separe ei înşişi în blocuri segregate.

Deci, practic, "Internetul" are două Interneturi. Unul e Internet, celălalt e Chinanet. Dacă crezi că Chinanet e ceva ca o fundătură, un pustiu, greșești. Folosim o metaforă simplă, jocul de-a șoarecele și pisica, pentru a descrie lupta continuă din ultimii 15 ani dintre cenzura guvernului chinez, pisica, şi utilizatorii Internetului chinez. Asta înseamnă noi, șoarecele. Uneori acest gen de metaforă e prea simplă.

Aşa că azi vreau s-o avansez la versiunea 2.0. În China, avem 500 de milioane de utilizatori de Internet. Asta-i cea mai mare populație de Netizens, utilizatori de Internet, din întreaga lume. Deci chiar dacă în China Internetul e cenzurat total, societatea chineză online înflorește. Cum e posibil? E simplu. Voi aveți Google, noi avem Baidu. Voi aveți Twitter, noi avem Weibo. Voi aveți Facebook, noi avem Renren. Voi aveți YouTube, noi avem Youku şi Tudou. Guvernul chinez a blocat fiecare serviciu internațional Web 2.0, iar noi le-am copiat chinezește pe toate.

    Asta-i ce numesc eu cenzură deșteaptă. Asta nu e doar ca să te cenzureze pe tine. Politica naţională chineză de Internet e simplă: blochează şi clonează. Pe de o parte, vrea să satisfacă nevoia oamenilor pentru o reţea socială, ceea ce-i important; oamenii adoră reţelele sociale. Pe de altă parte, vor să păstreze serverul în Beijing ca să poată accesa datele când vor. Acesta e motivul pentru care Google s-a retras din China, pentru că n-au acceptat ca guvernul chinez să păstreze serverul.

Uneori dictatorii arabi n-au înţeles aceste două aspecte. De exemplu, Mubarak a desființat Internetul. El a vrut să-i împiedice pe Netizens să-l critice. Dar când Netizens nu pot merge online, merg în stradă. Şi rezultatul e simplu. Ştim cu toţii că Mubarak e ca și mort. Ben Ali, președintele tunisian, n-a respectat a doua regulă. Adică să păstrezi serverul în mâinile tale. A permis ca Facebook, un serviciu cu baza în SUA, să rămână în Tunisia. Prin urmare n-a putut împiedica cetăţenii să posteze videoclipuri critice împotriva corupţiei lui. Acelaşi lucru s-a întâmplat. A fost primul care a căzut în Primăvara Arabă.

Dar acele două politici istețe de cenzură internațională n-au împiedicat media socială chineză să devină o sferă publică, un mijloc al opiniei publice şi coşmarul oficialilor chinezi. Avem 300 de milioane de microbloggers în China, cât întreaga populație a Statelor Unite. Acești 300 de milioane de oameni, microbloggers, chiar ei blochează tweet-ul în platforma noastră cenzurată. Chinanetul însuși poate crea o forță puternică, ceea ce nu s-a mai întâmplat în istoria chineză.

În iulie 2011, două trenuri s-au ciocnit în Wenzhou, un oraș din sud. Imediat după accidentul de tren, autoritățile au vrut literalmente să îngroape trenul. Asta i-a înfuriat pe Netizenii chinezi. Primele cinci zile după accidentul de tren, au existat 10 milioane de critici in media socială, ceva ce nu s-a întâmplat niciodată în istoria Chinei. Ulterior, anul acesta, ministrul căilor ferate a fost concediat şi condamnat la 10 ani închisoare.

Recent, a avut loc o dezbatere amuzantă între Ministerul Mediului din Beijing şi Ambasada Americană din Beijing întrucât Ministerul a acuzat Ambasada Americană de-a fi intervenit în politica internă chineză prin dezvăluirea datelor referitoare la calitatea aerului în Beijing. Sus sunt datele Ambasadei, PM 2.5. Arătau 148, adică periculos pentru oamenii sensibili. Deci, ca sugestie, nu e bine să ieși afară. Iar astea sunt datele Ministerului. Arată 50. Ministerul spune că e în regulă. Nu-i periculos să ieși afară. Dar 99% din bloggerii chinezi stau ferm de partea Ambasadei. Eu locuiesc în Beijing. Zilnic, urmăresc datele Ambasadei Americane pentru a decide dacă pot deschide fereastra.

De ce e netul social chinez, chiar şi cenzurat, așa expansiv? Parte din motiv sunt limbile chineze. Twitter şi clonele lui Twitter au o limită de 140 de caractere. În engleză sunt 20 de cuvinte sau o propoziție și un link scurt. În germană, ar putea fi doar "Aha!"

    Dar în chineză, 140 de caractere înseamnă un paragraf, o poveste. Poți include aproape toate elementele de jurnalistică. De ex. acesta e Hamlet, de Shakespeare. E acelaşi conţinut. Vedeți că un tweet chinez e egal cu 3.5 tweet-uri englezești. Ca de obicei chinezul trișează, corect? Din acest motiv, chinezii consideră acest microblogging ca o mass-media, nu doar ca un titlu de media.

De asemenea, Sina e compania care a clonat Twitter. Are propriul său nume, Weibo. "Weibo" e traducerea chineză pentru "microblog." Are propria sa inovaţie. La zona de comentarii, Weibo chinez e mai mult ca Facebook, decât caTwitter. Aceste inovaţii şi clone, ca Weibo şi microblogging, când au venit în China în 2009, au devenit imediat o platformă de mass-media. A devenit platforma de mass-media pentru 300 de milioane de cititori. A devenit mass-media preferată. Ce nu e menționat în Weibo nu pare să existe pentru publicul chinez.

    E greu să postezi unele cuvinte sensibile în Weibo. De exemplu, nu poți posta numele preşedintelui, Hu Jintao, şi nu poți posta numele oraşului Chongqing. Până de curând, nu puteai căuta numele liderilor politici. Dar chinezii sunt foarte buni la aceste jocuri de cuvinte, alternative şi meme. Folosesc cuvinte omofone — pentru această bătălie care schimbă lumea, lupta dintre calul de noroi şi crabul de râu. Calul de noroi este "caoníma", omofon pentru nemernic, așa cum Netizenii se numesc pe ei înșiși. Crabul de râu este "héxiè", omofon pentru armonie, dorită de cenzură. Cenzura e un fel de caoníma versus héxiè, un joc de cuvinte reușit. Când au loc momente politice intense, în Weibo, vezi întâmplându-se o altă poveste, foarte ciudată. Fraze şi cuvinte ciudate, chiar dacă ai un doctorat în limba chineză, nu le poți înţelege.

    Pentru un chinez în China, cenzura e ceva normal. Descoperi că libertatea e ciudată. Ceva se va întâmpla în spatele ei. Deoarece el era un lider de stânga foarte popular, guvernul central a vrut să scape de el, şi, foarte drăguț, a convins poporul chinez de ce e atât de rău. Deci Weibo, sfera publică de 300 de milioane, a devenit un instrument bun și convenabil pentru lupta politică.

Deși această tehnologie e foarte nouă, strategic, e foarte veche. A fost făcută celebră de Preşedintele Mao Zedong, pentru că el a mobilizat milioane de chinezi în Revoluţia Culturală să distrugă fiecare guvern local. E simplu, guvernul chinez central n-are nevoie să conducă opinia publică. Ei doar le dau o direcție să nu cenzureze oamenii. Să nu cenzurezi în China a devenit un instrument politic.

Te-ar putea interesa și: