Noile norme de creditare vor avea cel mai mare impact asupra creditelor de consum în valută, în special în franci elveţieni. La acestea, gradul de îndatorare poate scădea şi la 36%.

Noile reglementări ale Băncii Naţionale vor lovi diferit creditele acordate de bănci. Potrivit directorului Direcţiei de Supraveghere a BNR, Nicolae Cinteză, cel mai mare impact va fi resimţit în cazul împrumuturilor de consum în valută, mai precis al celor în franci elveţieni. Din a doua săptămånă a lunii octombrie, băncile care dau credite populaţiei după propriile lor norme vor trebui să aplice noile reglementări ale BNR.

„Va fi o scădere a gradelor de îndatorare. Cine are acum un grad de îndatorare de 70% probabil că o să ajungă la 60%. (…) Asupra creditelor în valută impactul va fi mai mare: scade la 36%-60%“, afirmă Cinteză, făcånd referire la calculele realizate de direcţiile de specialitate ale BNR şi precizånd că nivelul minim apare la împrumuturile în franci elveţieni.

122-18325-1.jpgReducerea gradelor de îndatorare duce la scăderea creditelor maxime pe care le vor putea împrumuta clienţii. Situaţia apare ca efect al reglementării BNR, care prevede că băncile trebuie să ţină seama şi de creşterile de dobånzi, deprecierea cursului de schimb şi majorările de comisioane din ultimele 18 luni atunci cånd stabilesc condiţiile de acordare a unui împrumut. Instituţiile de credit pot lua însă în calcul niveluri mai mici decåt maximele înregistrate. Regulamentul prevede că băncile trebuie să ia în considerare „cel mult nivelul maxim“ în ceea ce priveşte deprecierea leului şi majorările de dobånzi.

Formularea i-a băgat în ceaţă pe unii bancheri. „Sincer, nici eu nu am înţeles ce vrea să spună cu «cel mai mult»“, ne-a declarat preşedintele unei bănci din top zece, după active. Cåt de puţin din creşterile de dobånzi pot lua băncile în calcul? „Pot lua 50% din 4%, adică 2%. Probabil că vor fi bănci care vin cu 2%“, explică Cinteză, care a exemplificat cu o majorare a dobånzii cu 4%. La fel, din deprecierea cursului băncile pot lua în calcul numai jumătate. Normele fiecărei instituţii de credit trebuie să obţină însă avizul BNR. În funcţie de normele aprobate, băncile vor putea fi în continuare mai mult sau mai puţin agresive. În schimb, trebuie să-şi ferească clienţii de supraîndatorare, asiguråndu-se că, în timp, gradul de îndatorare nu va creşte peste nivelul maxim acceptat pentru respectiva persoană.

Cele mai mari fluctuaţii ale dobånzilor la credite apar la împrumuturile acordate pe perioade de pånă la cinci ani. La împrumuturile luate pe termen lung, fluctuaţiile de dobåndă sunt mai mici. La creditele de consum în lei contractate pe perioade mai mari de cinci ani, creşterea maximă de dobåndă în perioada martie 2007 – iunie a.c. a fost de 1,37 puncte procentuale.

Cele mai mari creşteri ale dobånzilor apar la împrumuturile contractate pe termene mai mici de un an, dar ponderea acestor împrumuturi în totalul creditelor luate de populaţie este extrem de mică.

Creditele în franci elveţieni, influenţate de dobånzile în euro

122-18326-25frontinvest35.jpgLa creditele de consum în euro, luate pe perioade cuprinse între unu şi cinci ani, creşterea maximă de dobåndă a fost însă de 4,27 puncte procentuale. Această creştere va influenţa nu numai calculul creditelor în moneda europeană care vor fi acordate pe aceste perioade, ci şi pe cele în franci elveţieni. Pentru împrumuturile acordate populaţiei în această monedă, nu există statistici, iar noile reglementări prevăd că în astfel de situaţii se utilizează majorările înregistrate la creditele în euro. În schimb, la creditele de consum în valută pe termen lung, avansul maxim al dobånzilor a fost de numai 1,2 puncte procentuale, ceea ce înseamnă că impactul noilor reglementări va fi mai mic. Unele din ele sunt destinate investiţiilor imobiliare.

Noile reglementări ale Băncii Naţionale „strång“ cel mai tare gradul de îndatorare al clienţilor bancari persoanel fizice în cazul creditelor în valută obţinute pe termen mai scurt de cinci ani

-45% este procentajul maxim cu care va scădea creditul care poate fi luat în franci elveţieni pe cinci ani. Astfel, o persoană cu venituri de circa 2.000 de lei ar putea împrumuta numai 27.500 de lei faţă de 49.500, înainte de aplicarea noilor reglementări BNR, în condiţiile un cost efectiv (DAE) de circa 13%