Egon Klein a plecat din Romania acum 20 de ani si s-a stabilit in SUA. El are dubla cetatenie, romano-americana. Ajuns dincolo de Ocean, s-a impus mai ales in afacerile din domeniul industriei alimentare. In 1990, s-a intors in tara natala si s-a apucat de comertul cu melci. La inceput, in comuna Fantanele (Mures) a infiintat firma Rujimpex SRL, care se ocupa de colectarea si exportul melcilor vii, pentru prelucrare, in Ungaria.
Pentru inceput, a inchiriat o statie de betoane dezafectata, pe care a reusit ulterior sa o cumpere. In scurt timp, Klein a ajuns la concluzia ca daca ar infiinta o fabrica de prelucrare primara a carnii de melc, in zona de achizitie, ar reduce atat mortalitatea melcilor, cat si pericolul de perisabilitate. Astfel, a purces la infiintarea firmei Escargo SRL.
O afacere de milioane
In 1992, a inchiriat o fabrica de beton, dezafectata. Timp de doi ani, a investit in echipamente specifice peste 100.000 USD si, de atunci, profitul obtinut a fost mereu reinvestit. Astfel, a inceput procesul de export de carne finita, avand ca principala destinatie Franta.
In 1994, firma exporta 40 de tone de carne finita si 4.000 de cartoane cu cochilii. Anul trecut, productia se dublase: 98 de tone de carne si 10.000 de cartoane cu cochilii. Succesul se datoreaza melcilor de cea mai buna calitate, din specia Helix Pomatia (compatibili cu celebrii Escargots Bourgogne), achizitionati din judetele Mures, Sibiu, Brasov, Maramures si din zona Banatului. Din patru kilograme de melci vii se poate obtine un kilogram de carne. Iar pretul de desfacere este de aproximativ opt USD/kilogram. Prin procedeul de fierbere instantanee se asigura nu numai rapiditatea procesului de fabricatie, ci si o calitate superioara. Din aceasta cauza, afacerea merge „snur”. Anul trecut, cifra de afaceri a „melcariei din Fantanele”, cum o numesc localnicii, a fost de un milion de dolari SUA.
De fapt, Escargo SRL face parte dintr-un grup de firme internationale (Promotia Export din Ungaria si OL Hatrig din Suedia). Acest grup de firme are 15 fabrici de prelucrare a melcilor, crabilor si pestilor.
Egon Klein este mandru ca nu a trebuit sa apeleze la credite bancare, pe care le considera drept „sufocante”. De asemenea, el s-a plans de taxele locale exagerate, care „mananca” aproape 15 % din beneficiu.
Sezonul de prelucrare a melcilor dureaza din aprilie pana in noiembrie. La Escargo lucreaza 240 de angajati temporar, care anul trecut au avut un salariu de peste un milion de lei. Pentru a da de lucru localnicilor si in afara sezonului, Klein a pus pe picioare si o mica fabrica de mobila, un gater industrial special si doua uscatoare pentru lemn care functioneaza in incinta aceleiasi unitati.
Egon Klein este nemultumit de faptul ca nu exista cerere pe piata interna. „In anii ‘30, in Romania se mancau melci, fiind la fel de apreciati ca si in Franta. Acum, cred ca este vorba doar de mentalitate, conservele de melci fiind la fel de ieftine ca si in Franta”, ne-a declarat patronul firmei.
O birocratie
aproape de netrecut
Din cele 400 de tone de melci vii prelucrati anul trecut, 25% le-au reprezentat carnea si 12%, cochiliile intregi. Restul, cochiliile sparte si intestinele care, din pacate, nu sunt folosite, in Romania. Cochiliile pot fi folosite atat ca material de constructii, cat si ca preparat natural pentru fabricarea calciului medicinal, este superior produselor sintetice. Intestinele de melc ar putea fi folosite, ca si in strainatate, la hrana animalelor, deoarece datorita continutului ridicat de proteine sunt foarte hranitoare. „Am oferi aceste produse secundare, eventualilor beneficiari, in mod gratuit. Din pacate, aici nu exista o astfel de cerere. Noi, din cochilii, am facut pavajul din curtea firmei. Cei care ar dori sa foloseasca resturile de melci nu ar avea altceva de facut decat sa vina cu un mijloc de transport si sa le ia”, ne-a declarat Egon Klein.
Marele of al lui Klein este birocratia romaneasca: „Desi sunt originar din Romania, la inceput a fost formidabil de greu. Atitudinea generala a fost una de respingere. A trebuit sa fac fata unei birocratii aproape de netrecut”.
De un an, el se zbate sa infiinteze Asociatia Producatorilor de Melci din Romania. Aceeasi birocratie stufoasa il determina sa bata pasul pe loc, desi o asemenea asociatie patronala ar fi benefica pentru producatorii de melci din Romania, reunind firme concurente. Sistemul de legalizare a unei asemenea asociatii este extrem de stufos, fiind necesare zeci de hartii notariale si la fel de multe drumuri la Bucuresti pentru a bate la usi care, de multe ori, raman inchise.
Cu toate acestea, Klein nu dezarmeaza. El mai spera sa dezvolte activitatea de baza si sa reuseasca, in final, sa puna bazele asociatiei.
„Melcaria” a adus un pic de speranta locuitorilor din zona. Dupa ce au trebuit sa renunte la statutul deloc de invidiat de navetisti, din cauza inchiderii platformelor industriale din Targu-Mures, si dupa inchiderea singurului agent industrial din localitate, termocentrala, sute de oameni din zona au reusit sa-si gaseasca un alt loc de munca si sa aiba un castig sigur si destul de atragator. Activitatea de obtinere a carnii de melc s-a dovedit mai rentabila decat s-a crezut. Cu toate ca sunt destinate in exclusivitate exportului, poate ca intr-o zi, si romanii vor redescoperi, dupa sase decenii, gustul acestor delicatese atat de apreciate in Franta.     

Peter Leb