Potrivit unei analize a companiei de plăţi, cumpărătorii vor cheltui în medie 350.000 euro pe minut, iar momentul de vârf se estimează că va avea loc la ora prânzului, în intervalul cuprins între 13.00 şi 14.00. Un al doilea moment de vârf este aşteptat în jurul orei 19.00, când cumpărătorii intră pe internet de acasă după ce se întorc de la serviciu.

Visa Europe se aşteaptă să proceseze doar în această zi aproximativ şapte milioane de tranzacţii în Europa, sau 4.800 de tranzacţii pe minut, pe măsură ce tot mai mulţi consumatori apelează la internet pentru cumpărăturile de Crăciun.

"Estimăm că peste 510 milioane euro vor fi cheltuiţi online luni, în Europa, pe cardurile Visa, ceea ce înseamnă o creştere de 14% faţă de 2010. Cumpărăturile online reprezintă 20% din totalul cheltuielilor pe cardurile Visa, iar volumul tranzacţiilor procesate zilnic şi datele noastre despre tendinţele de consum ne oferă o imagine de ansamblu asupra comportamentului de plată al consumatorilor", a declarat directorul comercial al Visa Europe, Steve Perry.

În magazinele situate pe arterele comerciale importante, ultimele două zile de dinaintea Crăciunului sunt, de regulă, cele mai aglomerate pentru cumpărături. Având în vedere că Ajunul Crăciunului va fi într-o zi de sâmbătă anul acesta, Visa Europe estimează că vineri, 23 decembrie, va fi cea mai aglomerată zi, întrucât cumpărătorii vor profita de programul prelungit al magazinelor şi nu vor dori să lase cumpărăturile pe ultimul moment, chiar înainte de Crăciun.

Visa îşi bazează estimările pe datele privind volumul tranzacţiilor de până în prezent şi pe comportamentul de plată observat în anii anteriori în preajma Crăciunului. Unu din fiecare opt euro cheltuiţi în Europa este pe un card Visa, acesta fiind unul dintre cei mai de încredere indicatori ai tendinţelor privind comportamentul de plată al consumatorilor.

În Europa, sunt peste 430 milioane carduri Visa de debit, credit şi business. La sfârşitul anului încheiat în martie 2011, cardurile Visa au fost utilizate pentru plăţi şi retrageri de numerar evaluate la 1.600 de miliarde de euro. 12,5% din cheltuielile din Europa au fost făcute cu un card Visa şi peste 70% din aceste tranzacţii au fost realizate pe carduri Visa de debit.

Visa Europe este deţinută şi condusă de cele 4.000 de bănci membre din Europa. În octombrie 2007, Visa Europe a devenit independentă de noua corporaţie globală Visa Inc., cu o licenţă exclusivă, irevocabilă şi perpetuă în Europa.

Visa are cea mai mare acceptare la nivel global şi Visa/Plus este una dintre cele mai mari reţele de ATM-uri din lume care furnizează numerar în monedele naţionale a peste 200 de ţări.