În încercarea de a obţine sprijinul opiniei publice din cea mai mare economie europeană, Mario Draghi s-a întâlnit miercuri cu membrii Comisiei de buget finanţe din Camera inferioară a parlamentului german pentru o reuniune de două ore.

‘Programul OMT nu conduce la o finanţare deghizată a guvernelor. În al doilea rând, OMT nu va compromite independenţa BCE. În al treilea rând, OMT nu va crea riscuri excesive pentru contribuabilii din zona euro. În fine, OMT nu va conduce la inflaţie’, a declarat Draghi în faţa deputaţilor germani.

Prezentat în luna septembrie, programul de cumpărare de obligaţiuni al BCE este conceput pentru a susţine ţările din zona euro care în prezent se confruntă cu dificultăţi pe pieţele financiare. Activarea acestui program este însă însoţită de o serie de condiţii stricte. Ţările care vor cere ajutorul BCE vor trebui în prealabil să ceară un plan de sprijin de la Fondul European de Stabilitate Financiară sau de la succesorul său, Mecanismul European de Stabilizare.

Cu toate acestea, guvernatorul Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, s-a opus de la început acestui plan care în opinia sa dă BCE puterea de a tipări bani pentru a finanţa direct guvernele europene, lucru pe care BCE nu are voie să-l facă potrivit statutului său.

Draghi nu este primul preşedinte al BCE care apare în faţa Camerei inferioare a parlamentului german. Predecesorul său, Jean-Claude Trichet, precum şi fostul director general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, i-au informat pe parlamentarii germani în luna aprilie 2010 despre detaliile primului program de asistenţă financiară internaţională pentru Grecia.

BCE a fost concepută pentru a fi complet independentă, iar preşedintele său nu trebuie să răspundă în faţa politicenilor.