Marea Britanie: Armata rusă riscă să fie încercuită de ucraineni la Herson

Marea Britanie: Armata rusă riscă să fie încercuită de ucraineni la Herson

Sursă: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 13 august 2022, 17:00

Ministerul Apărării din Marea Britanie a transmis, în actualizarea zilnică privind situația din Ucraina, că forțele rusești din Herson ar putea fi încercuite de ucraineni, în contextul în care cele două poduri rutiere de acces au fost cel mai probabil scoase din uz. În același timp, Kievul lansează o serie de acuzații la adresa Moscovei, privind blocarea accesului la medicamente, acțiune considerată de ucraineni drept o crimă împotriva umanității și crimă de război.

Două poduri rutiere spre Herson au fost scoase din uz în urma atacurilor ucrainenilor, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Ministerul britanic a făcut actualizarea zilnică a situației din Ucraina

Potrivit britanicilor, forțele rusești riscă să fie încercuite în zona Herson după ce două poduri rutiere au fost scoase din uz. Ca urmare, rușii nu se mai pot aproviziona în mod regulat și nu mai primesc întăririle militare necesare pentru a rezista în fața ofensivei ucrainenilor.

„Cele două poduri rutiere principale care dau acces la porțiunea de teritoriu ocupat de Rusia pe malul vestic al râului Dnipro în regiunea Herson sunt acum probabil scoase din uz … La 10 august 2022, loviturile de precizie ucrainene au făcut probabil ca traversarea rutieră a râului Dnipro la Nova Kakhovka să devină inutilizabilă pentru vehiculele militare grele”, a anunțat Ministerul Apărării.

Rușii au încercat să repare un pod, dar acesta are structura afectată, potrivit Sky News.

„În ultimele zile, Rusia a reușit doar să facă reparații superficiale la podul rutier Antonivsky, care a fost avariat și care probabil rămâne afectat structural”, a precizat Ministerul Apărării din Marea Britanie.

Ucraina acuză Rusia că blochează accesul la medicamente

Pe de altă parte, autoritățile ucrainene îi acuză pe ruși că „blochează accesul la medicamente” pentru persoanele din zonele ocupate, mai transmite sursa citată.

Ministrul ucrainean al Sănătății a acuzat autoritățile ruse de comiterea unei crime împotriva umanității prin blocarea accesului la medicamente. Este vorba despre medicamentele care au prețuri accesibile și care nu ajung în zonele ocupate.

Viktor Liashko a afirmat că rușii au blocat în mod repetat eforturile de a furniza medicamente subvenționate de stat oamenilor din orașele, localitățile și satele ocupate de la începutul războiului.

„Pe parcursul tuturor celor șase luni de război, Rusia nu a (permis) coridoare umanitare adecvate, astfel încât să putem furniza propriile medicamente pacienților care au nevoie de ele. Credem că aceste acțiuni sunt întreprinse cu intenție de către Rusia și le considerăm crime împotriva umanității și crime de război care vor fi documentate și vor fi recunoscute”, a declarat Liashko.

Guvernul din Ucraina are un program prin care oferă medicamente persoanelor cu cancer și cu afecțiuni cronice.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.