Trei scenarii posibile pentru reducerea cheltuielilor

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, declară că nu s-au discutat în coaliție cele trei posibile scenarii pentru reducerea cheltuielilor statului. Este vorba despre reducerea salariilor angajaților din sistemul public, diminuarea numărului acestora și majorarea unor taxe sau impozite, despre care Boloș susține că au fost prezentate doar ca scenarii „posibile”.

„Eu am prezentat trei scenarii posibile care, fac precizarea din start, nu au fost discutate în coaliţie. Până în decembrie este data limită pentru cererea de plată numărul 4 pe care o avem de depus în cadrul PNRR-ului.

Aici, cele trei scenarii posibile care sunt legate de aşa-zisa tăiere care se face, este o revizuire a coeficienţilor de ierarhizare pentru salariile bugetarilor, care este trecută în mod concret, cu subiect şi predicat, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi am şi reiterat că este un scenariu aproape imposibil, pentru că am văzut ce s-a întâmplat în trecut cu astfel de soluţii şi unde s-a ajuns dacă o astfel de soluţie s-a încercat să fie adoptată.

Din acest punct de vedere am spus că, în continuare, un alt scenariu ar fi acela al revizuirii numărului de bugetari şi ultima variantă, cea de-a treia, de revizuire a politicii fiscale. Dar toate acestea, am precizat că sunt scenarii care să ne ducă în zona de validare a jalonului pe care îl avem în reforma salarizării personalului bugetar pentru care avem dead-line-ul în semestrul II al acestui an”, a afirmat Marcel Boloş, marţi seară, la Digi 24.

Măsurile trebuie să aibă un impact semnificativ

El a subliniat că în PNRR există condiţia de sustenabilitate în reformele privind cheltuielile publice, pe termen lung.

„Pe bună dreptate, Comisia ne solicită această condiţie, pentru că sunt volume de cheltuieli foarte mari şi trebuie să avem fondurile alocate”, a adăugat Marcel Boloş.

Conform acestuia, impactul măsurilor luate pentru reducerea cheltuielilor trebuie să fie unul „semnificativ”, mai ales că în PNRR este prevăzută o „analiză de impact” a reformei salarizării bugetarilor.

Întrebat care ar fi procentul ce ar putea fi considerat semnificativ, ministrul a răspuns: „În general, din experienţa pe care am avut-o… dar nu aş vrea să avansez aceste procente pentru a speria pe cei din sectorul public, dar oricum intervalul este între 5 şi 10%”.

Reformele nu se fac „cu mănuşi de catifea”

Boloş a ţinut să sublinieze că nicăieri reformele nu s-au făcut „cu mănuşi de catifea”.

„Reformele în general nu se fac cu mănuşi de catifea, acest lucru este limpede, cred, pentru toţi şi toată lumea conştientizează. În orice stat membru s-au făcut reforme și nu s-au făcut cu mănuşi de catifea. Ele presupun, pe fond şi măsuri care nu plac mai ales celor pe care îi afectează.

Noi am fost, în reformele specifice pe ţară, avertizaţi că şubrezim sustenabilitatea finanţelor publice mai ales prin deciziile ad-hoc de majorare a pensiilor sau a salariilor bugetarilor”, a mai spus ministrul Proiectelor Europene.