În urmă cu puțin timp, prim-ministrul Nicolae Ciucă a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care anunță că a efectuat o vizită la Timișoara, acolo unde a purtat discuții cu reprezentanții PNL Timiș.

Șeful Guvernului spune că discuțiile au vizat ”calitatea administrației liberale de la nivel central și local”.

Premierul a mai notat în mesajul de pe rețelele de socializare că Partidul Național Liberal (PNL), partid pe care de altfel îl și conduce, a majorat absorbșia fondurilor europene, ajungând la un nivel record.

Nicolae Ciucă a precizat și că liberalii au arătat că cele mai eficiente guvernări locale sunt cele ale PNL.

”Am vizitat astăzi Timișoara, unde am discutat cu reprezentanții organizației județene PNL-Timiș despre calitatea administrației liberale de la nivel central și local. PNL a crescut absorbția fondurilor europene până la un nivel record și a demonstrat că guvernările locale liberale sunt cele mai eficiente”, a precizat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

România are nevoie de punerea în aplicare a reformelor din PNRR

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a mai spus că s-a bucurat să vadă proiecte de investiții în județul Timiș, indiferent dacă sunt vechi sau noi, subliniind că este nevoie ca țara noastră să pună în aplicare reformele din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Șeful Guvernului de la București a mai spus că la fel de importantă este și o absorbție cât mai mare a fondurilor europene.

”M-am bucurat să văd că în județul Timiș sunt continuate proiecte de investiții mai vechi, sunt începute altele noi și că aceste investiții sunt asociate cu administrația liberală a județului. Este limpede că România are nevoie de punerea în aplicare a reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență și de o absorbție cât mai mare a fondurilor europene”, spune prim-ministrul Nicolae Ciucă.

România rămâne angajată în atragerea cât mai multor bani

De asemenea, premierul a precizat în mesajul de pe rețelele de socializare că România rămâne în continuare angajată în atragerea cât mai multor bani de la Bruxelles, indiferent dacă este vorba de PNRR sau de restul programelor de finanțare europeană.

”Rămânem angajați în atragerea cât mai multor bani de la Bruxelles, atât prin PNRR cât și prin programele de finanțare europeană, fonduri atât de necesare dezvoltării comunităților locale”, a fost mesajul de pe Facebook.