Marcel Boloș indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Pașcani – Suceava al Autostrăzii A7

Marcel Boloș a scris pe rețelele de socializare că acest tronson este amplasat în raza județelor Suceava și Botoșani. Acesta va asigura legătura dintre tronsoanele Bacău – Paşcani, care se află deja în execuţie, şi Suceava-Siret, aflat în proiectare.

”Am semnat astăzi indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul Paşcani – Suceava din A7, un pas vital pentru finanţarea legăturii întregii regiuni a Moldovei cu Bucureştiul.

Tronsonul acesta este amplasat pe raza judeţelor Iaşi, Suceava şi Botoşani şi va asigura legătura între tronsoanele Bacău – Paşcani (deja în execuţie) şi Suceava-Siret, aflat în proiectare”, a transmis el pe Facebook.

Ministrul Finanțelor a mai precizat că investiția în valoare de 9,2 miliarde lei este finanțată atât din fonduri europene prin Programul de Transport, cât și din bugetul de stat, acoperind inclusiv lucrările de infrastructură auxiliară și alte costuri asociate.

Traseul total are o lungime de 62 de kilometri și este structurat în două loturi, potrivit lui Marcel Boloș.

”Pentru că tot vorbeam zilele trecute despre planificare, A7 este dovada că printr-o abordare strategică poţi să pui bazele unor proiecte de amploare. Faptul că nu am fi putut asigura finanţarea intregii investiţii printr-un singur instrument nu a fost un impediment.

A7 este rezultatul unei strategii care implică coordonarea şi utilizarea eficientă a resurselor de care dispunem din bani europeni. Porţiunea Ploieşti-Buzău-Focşani-Paşcani este finanţată prin PNRR, iar continuarea până la Siret prin Programul Transport 2021-2027”, a mai scris el.

Ministrul a indicat faptul că în următorii ani, România va avea nevoie de 10 miliarde de euro numai pentru a acoperi cofinanțarea proiectelor europene în domeniul transporturilor.

”Mulţi uită că pentru a accesa fondurile europene aferente sectorului de transport, MF trebuie să asigure partea de confinanţare din bugetul naţional. Pentru următorii ani avem nevoie de 10 miliarde de euro care să acopere toate aceste proiecte în care suntem angrenaţi”, a conchis acesta.

A început licitația pentru construcția a trei noduri rutiere în județul Ilfov

La rândul său, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a declarat că a început procedura de licitație pentru contractele de construcție a trei noduri rutiere în județul Ilfov.

„Am demarat astăzi procedura de licitaţie a contractelor pentru construcţia a trei noduri rutiere în judeţul Ilfov! Am transmis deja la ANAP documentaţia de atribuire pentru contractele în baza cărora vor fi proiectate şi construite:

  • sensul giratoriu la intersecţia DN6 cu DJ401A, în oraşul Bragadiru;
  • sensul giratoriu la intersecţia DN6 cu străzile Podişor şi Şcolii, în localitatea Cornetu;
  • punct de întoarcere pe DN2, la ieşirea din localitatea Afumaţi spre Urziceni.

Prin realizarea acestor investiţii dorim să creştem gradul de siguranţă şi confort al circulaţiei în aceste zone”, a scris el pe Facebook.

Potrivit șefului CNAIR, contractele prevăd o perioadă de două luni pentru proiectare și patru luni pentru executarea fiecărei lucrări.

„După validarea documentaţiei de atribuire vom publica Anunţul de Participare aferent contractelor în cadrul căruia se va stabili şi data de depunere a ofertelor”, a conchis Cristian Pistol.

Când se va circula pe A7?

Tot vineri, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a declarat că până la finalul acestui an se va putea circula pe autostradă de la Focșani la Buzău. A menționat că se lucrează la toate cele 13 loturi din Autostrada Moldovei. Aceasta se întinde de la Ploiești până la Pașcani.

În timpul unei vizite de lucru menite să evalueze stadiul construcției Autostrăzii Moldovei, Grindeanu a afirmat că există posibilitatea ca până la finalul anului să fie posibilă circulația pe autostradă între Focșani și Buzău.

Acesta a prezentat stadiul lucrărilor pe sectoarele A7.

„Avem 13 loturi de autostradă pe A7 de la Ploiești la Pașcani prin PNRR, iar lucrările sunt în desfășurare pe absolut toate loturile. Termenele de finalizare sunt patru pentru acest an și celelalte nouă pentru anul viitor. Eu cred că șase și jumătate dintre acestea vor fi date în trafic în acest an”, a explicat Sorin Grindeanu.

„Perioada romantică din trecut în care unele companii, în special străine, veneau cu sute de ingineri și apoi cu o sută de avocati ca sa câștige claimuri s-a terminat. (…) Am convenit cu constructorul să nu stăm să dăm in circulație loturi întregi. (…) Eu v-am spus ce se poate face până la finalul anului, sunt foarte mulțumit”, a precizat el.

Însoțit de Sorin Grindeanu, premierul Marcel Ciolacu s-a alăturat vizitei. Șeful Guvernului s-a declarat impresionat de progresul observat la construcția Autostrăzii Moldovei. Acesta a afirmat că a venit împreună cu ministrul Transporturilor pentru a inspecta evoluția lucrărilor. Mai multe puteți citi aici.