Un candidat care cere angajatorului un job description pentru un post de director comercial, de director de marketing, de resurse umane sau pentru alte posturi importante cu „director“ sau „manager“ în coadă, ei bine, acela are toate șansele să nu mai ajungă la al doilea interviu. Am văzut chiar oameni care cereau insistent un job description pentru un post de director general! Și au fost câțiva chiar recomandați de către mine, de îmi crapă obrazul de rușine față de clientul contrariat… Sigur, sunt și angajatori cărora nu le spune nimic o astfel de întrebare, ba chiar o găsesc firească. Oricum, prima grijă a unui candidat, când ajunge la un interviu, e să își dea seama cât mai iute cu cine stă de vorbă. Dacă are în față un american, sunt șanse mici ca acesta să nu facă ochii mari când îi ceri un job description detaliat pentru un post de top management, de pildă. Și îți poți da seama repede care îi vor fi reacțiile după felul în care te primește, în care stă pe scaun, după întrebările pe care ți le pune și felul de a vorbi, după felul în care te tratează. Să ceri un JD pentru un post important de conducere, de top management, mai ales într-un domeniu în care oricine știe ce despre ce e vorba, te face imediat să te gândești că omul acela vrea să fugă de răspundere, de muncă în plus, și că sunt șanse mai mari să te cheme la tribunal, la o adică. Sau că, pur și simplu, nu știe prea bine despre ce este vorba într-un asemenea context. JD-urile sunt pentru pozițiile mai mici. Cu cât e mai mărunțel jobul, cu atat mai stufos JD-ul. La pozițiile mari ți se dau toate detaliile legate de business, de obiective, de modul de lucru, de modul în care se iau deciziile și de limitele de autoritate, iar JD ți-l faci tu în cap, instantaneu. Asta dacă ești un adevărat manager, evident. Dacă îți întind ei în față un JD, foarte bine, nu-l refuzi. Dar nici nu îl iei la puricat, virgulă cu virgulă, de față cu angajatorul. Dar dacă nu ți-l dau, atunci faci apel la deșteptăciune și la tact: „Credeți că mai este ceva ce nu știu, la care nu m-am gandit sau care e neuzual pentru un astfel de job?“, de pildă.

Să-i ceri un JD în scris unuia care te tratează la interviu de la egal la egal, care vede în tine un viitor partener, care te primește relaxat și jovial, care e deschis și sincer, e ca și cum i-ai spune: „Lasă, moșule, nu mă lua tu pe mine cu d’astea, am mai auzit astfel de vrăjeli, pe mine nu mă duci așa ușor, cu una, cu două. Am văzut și eu pe destui care acum îți zic una, ca să te ademenească, iar după aceea… Eu sunt un profesionist, serios, riguros, exact, nu mă joc cu lucrurile acestea. Mie să-mi dai clar, la mână, ce trebuie să fac, de unde până unde, cum, cu cine, când, câte zile de concediu am. Cu semnătura ta și cu ștampilă, neapărat! Și când vei uita, sau când te vei face că uiți ce am discutat acuma, pac!, imediat scot foaia și ți-o arăt…“.

GEORGE BUTUNOIU,
consultant în resurse umane