Mai puţine insolvenţe în 2016

Mai puţine insolvenţe în 2016
Publicat de Diana State la 26 august 2016, 15:23

Un număr de 5.058 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele şapte luni ale acestui an, în scădere cu 22,54% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, se arată în datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe astfel de cazuri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 1.063 (-12,51% faţă de perioada ianuarie-iulie 2015), Capitala fiind urmată de judeţul Bihor, cu 326 (-1,51%) şi de judeţul Iaşi cu 307 (+13,28%). În funcţie de sectorul de activitate, cele mai multe insolvenţe au fost în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.582, în scădere cu 26,01% faţă de primele şapte luni ale anului trecut. 

De asemenea, 10.515 firme şi-au suspendat activitatea, numărul fiind mai mic cu 0,05% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Capitala fiind fruntaşă la acest capitol cu 1.610 societăţi (+19,70%). 

În ceea ce priveşte dizolvările, acestea au crescut cu 34,52% în primele şapte luni din 2016, fiind 19.690 astfel de cazuri, tot în Bucureşti fiind înregistrate cele mai multe cazuri 4.274 (+52,92%). AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.