“O aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române efectuează sâmbătă, 14 martie, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, un nou zbor pe ruta Bucureşti – Roma – Bucureşti, pentru readucerea în ţară a nouă cetăţeni români din Republica Italiană.

Persoanele repatriate sunt cetăţeni români non-rezidenţi în Italia, aflându-se acolo cu titlul temporar, ca turişti sau pentru intervenţii medicale şi au fost afectaţi atât de plasarea în carantină a întregului teritoriu al Italiei, cât şi de măsurile adoptate de către autorităţile române de suspendare a zborurilor şi a curselor de transport rutier de persoane înspre şi dinspre Italia.

Aceştia nu au avut alternativă reală de a-şi continua şederea pe teritoriul Republicii Italiene”, informează Ministerul Apărării într-un comunicat.

Aeronava, configurată pentru misiuni de evacuare medicală şi având instalate camere speciale de izolare, are la bord şi un medic şi un asistent medical. Transportul este realizat cu respectarea măsurilor pentru protecţia personalului şi a tehnicii, obligatorii în astfel de situaţii, precizează sursa citată.

Cei nouă cetăţeni români vor fi preluaţi, la sosirea în ţară, de către Direcţia de Sănătate Publică şi plasaţi în carantină într-o unitate din Bucureşti.