Cresc, din nou, pensiile românilor și salariul minim

Potrivit informațiilor transmise de surse politice, sub protecția anonimatului, Guvernul de la București intenționează să majoreze pensiile românilor și salariul minim, din nou, în 2022, dacă vor rămâne bani suficienți, după ce vor adopta noul pachet de măsuri economice destinat categoriei sociale vulnerabile.

Potrivit Antena 3, pensiile românilor ar putea fi majorate în toamnă fie cu 6-7%, fie cu 10-12%. Însă salariul minim ar putea fi majorat doar cu 200 de lei, sumă scutită de la impozitul privind contribuțiile la fondul de sănătate și fondul de asigurări sociale.

„Intenţia autorităților de a oferi vouchere este bună. Să ajuţi persoanele vulnerabile e bine, dar trebuie să le identifici mai întâi şi asta este o mare problemă (…).

Deci să identifici oamenii şi să-i ajuţi e bine, dar dacă faci un calcul, 50 euro la două luni înseamnă 4 lei pe zi. Păi ce poţi face cu 4 lei pe zi în România? Să-ţi iei doi covrigi. Nici măcar doi covrigi. Nu mai zic de o pâine, care e cam 2-4 lei”, a spus analistul financiar Adrian Negrescu, potrivit sursei citate.

Reamintim că Nicolas Schmit, comisarul european pentru muncă şi drepturi sociale, a vorbit despre pensiile românilor, susținând că salariile mici generează automat pensii mici.

„În mod normal, sistemul de pensii reflectă şi situaţia economică, nivelul salariilor. Atunci când ai salarii mici, ai şi pensii mici. Cred că acest lucru trebuie analizat în contextul mai larg al economiei şi în contextul mai larg al salariilor. Din ce ştiu eu, sunt pensii în România care sunt foarte mici şi care nu împiedică oamenii să fie în risc de sărăcie”, a declarat Nicolas Smith.

Se măresc pensiile românilor? Marcel Ciolacu: Categoric da!

Amintim că joi, 7 aprilie, Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă vor crește, din nou, pensiile românilor, iar el a răspuns: „În cazul în care aceste măsuri pe care le va lua Guvernul vor avea efectul scontat, categoric da!”

Totodată, salariul minim din sectorul agricol ar urma să fie majorat la 3.000 de lei, precum este în domeniul construcțiilor.

În prezent, guvernanții urmăresc să stopeze exodul de forță de muncă din agricultură și să motiveze cetățenii români să muncească în România, diminuând criza forței de muncă.

„Avem în Parlament legea cu mărirea salariului în agricultură la 3.000 de lei și va trece săptămâna viitoare. Guvernul vine cu suplimentar pe zona de agricultură. Am vorbit deja să mărim stocarea la alimente – cartofi, grâne…”, a afirmat Marcel Ciolacu.