România înregistrează cel mai mare decalaj din Europa între TVA pe care ar trebui să o colecteze teoretic și TVA pe care o adună. Practic, 41% din TVA nu ajunge la buget. Această diferență, care se mai cheamă și evaziune, se înregistrează din două motive: povara fiscală mare, absurdă pentru o economie în dezvoltare, și corupția administrației publice. Nu este prima dată când spun că România are un sistem fiscal barbar, foarte împovărător și ineficient – ceea ce înseamnă că guvernului îi trebuie foarte multe taxe pentru a aduna ceva bani la buget, ceea ce înseamnă mai departe că (paradoxal!) relaxarea fiscală nu este doar binevenită, ci și relativ ușor de făcut prin prisma impactului bugetar. Fiindcă dacă oricum statul nu poate să colecteze taxele, atunci nu pierde mare brânză dacă le scade! Rețeta schimbării sistemului constă în ducerea a două politici, simultan: reducerea masivă a fiscalității și îmbunătățirea gradului de colectare. Cam ce a făcut guvernul Ponta până acum, doar că în pași mai mari. Vă propun două scenarii pentru a vedea cum ar putea arăta România dacă ar implementa această reformă.
Scenariul 1: Guvernul ar fi avut aceeași eficiență de colectare a TVA ca Bulgaria. Cu un TVA neîncasat de doar 17,2%, bugetul ar fi colectat 16,7 mld. euro, adică mai mult cu 4,8 mld.euro. În lei ar fi însemnat 21,2 mld. Ce reprezenta această sumă în bugetul României din 2013? Suma percepută prin impozitul pe salarii și pe alte venituri (22,7 mld.lei) sau suma strânsă din toate accizele (21,1 mld. lei). Așadar, la o eficiență a colectării TVA similară cu cea din Bulgaria, România și-ar fi putut permite fie să desființeze impozitarea salariilor și a veniturilor, fie să renunțe la accize, fie să reducă cota unică la 10%, exact ca în Bulgaria!
Scenariul 2: Gradul de colectare a TVA ar fi fost ca în Slovenia. Dacă TVA neîncasat ar fi reprezentat doar 5,8%, atunci înseamnă că guvernul ar fi colectat cu 19 mld. euro, adică mai mult cu 7,1 mld. În lei ar fi însemnat 31,3 mld., adică: aproape toți banii adunați din contribuția de asigurări sociale (37,6 mld. lei) sau suma colectată prin impozitul pe profit și toate accizele (10,9 + 21,1 mld. lei). Cu alte cuvinte, la o eficiență a colectării TVA similară cu cea din Slovenia, România ar fi putut renunța fie la impozitul pe profit și toate accizele, fie la cota unică (pe profit, salarii, venit), fie la cea mai mare parte din CAS.
Sună atât de bine încât pare utopic, așa-i?! O Românie cu doar 2 taxe, cine a mai pomenit?! Pare însă nerealist doar fiindcă ne-am obișnuit cu incapacitatea autorităților politice a de guverna în interesul românilor. „Leneșul mai mult aleargă și prostul mai mult păgubește”, zice un proverb. În acest caz, prostia în politica fiscală înseamnă pagube mai mari pentru noi, contribuabilii; incapabil să administreze taxele existente, statul le mărește, ceea ce diminuează interesul pentru muncă și investiții, stimulând în schimb evaziunea, în final reușind performanța de a colecta la fel ca înainte de inventarea noilor taxe, ceea ce îl determină să inventeze noi biruri.
