Deși la un moment dat se vehicula ideea să se liberalizeze în avans piața consumatorilor casnici, ANRE revine și arată că ar mai trebui să scumpească cu 7-8% gazele. Motivația? În principal, angajamentele „cu instituțiile internaționale, reflectate prin prevederile HG nr. 488/2015“, notează ANRE într-un raport. Astfel, „creșterea prețurilor reglementate e influențată de creșterea prețului la producția internă, cu 10%, de la 1 iulie 2016, creșterea valorii stocului minim obligatoriu generată de creșterea prețului producției interne (spre exemplu, în 2015 impactul stocului de gaze asupra creșterii prețului final reglementat a fost de 4,5%) și de ajustarea tarifelor reglementate aferente serviciilor de distribuție, furnizare reglementată, transport și de înmagazinare“. ANRE mai precizează că modificarea tarifelor aferente serviciilor reglementate va fi determinată de recunoașterea imobilizărilor corporale și necorporale realizate și puse în funcțiune în anul 2015, a costurilor de natura impozitelor pe construcții speciale și pe monopolul natural și altele asemenea impuse de stat.

Aici e cheia, la imobilizări – investiţii direct productive şi neproductive. Dacă managementul e prost, decât să-l schimbăm, mai bine acoperim gaura din buzunarul consumatorului final. Acest management a fost luat prin surprindere de evoluţia preţurilor pe plan internaţional, şi nu şi-a făcut hedging. Paradoxal, ANRE intervine ca piaţa să nu fie liberalizată, în condiţiile în care acesta e sensul existenţei sale. Liberalizarea nu înseamnă ca preţul neapărat să crească, ci să ajungă la nivelul pieţei. Din păcate însă, acum, la noi, se consumă un singur fel de gaz, cel intern, al cărui preţ se majorează când îl „fundamentează“ ANRE, ca poată crește apoi tariful și la consumatorii casnici. Dacă mâine s-ar desfiinţa ANRE, că tot a ajuns să-și contrazică existența, pe piaţă ar putea pătrunde orice fel de gaz, ce s-a ieftinit mult în ultimii doi ani, și s-ar vedea că preţul liber e mai mic decât cel administrat din prezent, care e neclar de ce e denumit așa. O spun din nou, scopul calendarului e convergența spre prețul pieței, și nu cred că FMI prin asta înțelege că gazele trebuie să se scumpească când pe toate piețele libere se ieftinesc. Mai mult, nici pe termen mediu perspectivele nu-s de creștere din cauza recesiunii globale ce se profilează. Problema e că având un singur tip de gaz pe piață, cel românesc, și companii cu poziție de monopol regional, ANRE demonstrează că trebuie să crească prețul și în acest fel repară erorile managerilor, cărora li se rupe dacă gestionează prost, cât timp au un Big Brother care să-i salveze.

Dacă nu se înghesuie competitorii pe piețe, soluția corectă ar fi ca statul să impună companiilor să-și recupereze investițiile într-un termen rezonabil, cam cât doresc respectivele companii să stea pe piață, nu să recurgă la amortizarea accelerată. Ce se întâmplă însă și statului îi convine situația? De aceea a distribuit Romgaz cea mai mare parte a profitului sub formă de dividende, că avea nevoie Guvernul de bani? Și alături de practicarea unui preț politizat la gaze, similar cu o taxă, din același motiv permite ANRE firmelor să arunce mai departe către populație taxa pe stâlp și alte impozite, ca să se „combată“ efectele relaxării fiscale?

 

Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe pe bloguluibalan.ro

Te-ar putea interesa și: