Aşa-zisa dezbatere despre reducerea taxelor nu a fost decât vorbărie populistă. Dovadă stă „cuminţenia“ parlamentarilor care, chemaţi la ordine de şefii de partide, au executat scurt şi la unison acelaşi Cod fiscal pe care îl aplaudaseră în vară. Raţiunile înalte invocate pe ton sfătos – prudenţa, etapizarea măsurilor etc. – nu au nicio noimă. Ei nu au convingeri, nu au opinii, ci doar interese mărunte şi scaune călduţe de păstrat. Putere şi opoziţie şi-au dat măsura competenţei îndoielnice, iar pe mâna acestor oameni ni se cere, prin vot, să ne dăm resursele spre administrare. Cine sunt şi ce doresc? De ce au susţinut şi chiar s-au luptat vitejeşte (mai întâi premierul Ponta, apoi PNL, şi, din nou, premierul) pentru scăderea fiscalităţii? Au înţeles rostul ei, au vreun plan, dar măcar vreo idee? După contre, vorbe de clacă, împunsături de gang au ajuns solemn la concluzia că nu se poate. Că nu se mai obosesc să ne şi explice justeţea deciziei n-ar fi nimic, sfidător este că ei continuă să promită. Nu renunţăm, zic, doar amânăm. De unde până unde 2017? Ce se va întâmpla atunci şi nu este copt acum?

Eexistă toate motivele, văzând agitaţia inutilă, să ne imaginăm că 2017 nu va veni niciodată… pentru relaxarea fiscală. Bravii politicieni aveau nevoie de „etapizare“ a promisiunilor, desigur. Grav este că, în urma tevaturii, cetăţenii nu numai că nu vor avea taxe mai mici, ci chiar mai mari. Noul cod avea un pachet de relaxare şi unul de „întărire“. Primul a fost eliminat, al doilea păstrat. De exemplu, impozitul pe dividende scădea de la 16% la 5%, dar adăuga contribuţia de sănătate de 5,5%. A rămas valabilă doar aceasta din urmă. Taxele pe proprietate (aşa cum Capital a scris pe larg în ediţia trecută) vor creşte masiv, în special, pentru persoanele fizice care au clădiri nerezidenţiale: un apartament închiriat unei firme, de exemplu, va fi taxat de cel puţin două ori mai mult, dacă nu chiar de 20 de ori mai mult. Creşterea ratei efective de taxare va creşte de la 26% la 40% pentru activităţile independente pentru că vor fi impuse obligatoriu toate contribuţiile, fără excepţii, la toate veniturile. Penalizaţi vor fi antreprenorii, lucrătorii independenţi, adică cei care aduc valoare adăugată în economie, muncesc şi/sau investesc şi care, de obicei, sunt tare năzuroşi la vot. De câştigat vor câştiga tot politicienii care vor avea bani de redistribuit în alegeri. Aşadar, şi în 2016, vom vorbi de taxe majorate ca să nu ne pierdem antrenamentul. Un lucru previzibil pentru România, dar nu mai puţin absurd, o nouă şansă ratată într-un moment prielnic pe care nu se ştie când îl vom mai întâlni.