România este țara în care nu se întâmplă de foarte multă vreme nimic în materie de reforme structurale. O țară fără un proiect și fără viitor, anchilozată în metehne și mentalități care și-au dovedit pe deplin falimentul aici și peste tot în lume. Este o țară a experimentelor sociale care orice ar avea în vedere numai economia de piață nu. Actuala și vechea problemă din sistemul medical poate fi sintetizată rapid de oricine: un sistem subfinanțat, un sistem căpușat de firmele care livrează de la hârtia igienică până la cel mai complex aparat de ecografie cu buna știință a doctorilor organizați în adevărate caste și apărați de puterea politică, orice culoare ar avea ea, un sistem cu oameni tot mai prost plătiți și lipsiți de orice motivație de a face ceva în plus pentru pacienți în absența unei ”atenții” care devine absolut normală în acest context. Este un sistem care mai degrabă îți agravează boala decât ți-o vindecă. Este un sistem falimentar fiind un sistem cvasi-public, având statul în spatele său. Este clar că mărind salariile nu rezolvăm mare lucru. Doar prelungim agonia acestui sistem. Este aceeași agonie care răzbate și în cazul sistemului public de pensii. Medicii tineri și cu școală, nu puțină, care încă mai speră să prindă un post călduț și cu puțină decizie (putere) din care să extragă rente politice care să acopere anii de neajunsuri în care își toceau coatele pe băncile școlii sau în care duceau geanta de bisturie și râdeau forțat la glumele nesărate ale șefului de secție, ar trebui să se trezească și să lupte pentru o reformare reală a sistemului de sănătate. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă privatizarea sistemului pe toate palierele sale. România este o țară prea săracă să își mai poate permite iluzia unui sistem public de sănătate. (…).

Mărirea salariilor medicilor sau legalizarea șpăgilor sunt doar o amăgire amară pentru toți cei care au legătură cu sistemul, medici și pacienți deopotrivă. E o pace socială temporară care va exploda din nou curând. Sistemul public de sănătate este falimentar și numai privatizarea sa îl poate salva. Care ar fi soluția în acest caz? Una simplă. Un sistem de sănătate care să copieze pe cel din sectorul serviciilor stomatologice:

1. O contribuție la sistemul public de sănătate redusă la minim din venitul de bază al fiecăruia (poate fi chiar o sumă fixă, forfetară, e mai bine așa decât un procent din venit) din care să fie finanțat acele servicii destinate cazurilor sociale foarte grave; 2. Libertatea indivizilor de a alege între asigurarea publică de sănătate și asigurarea privată de sănătate; 3. Privatizarea tuturor spitalelor publice prin preluarea completă a lor de către fundații sau de către autoritățile locale în parteneriat public-privat; 4. Spitalele vor concura între ele în relația cu casele de asigurări private/cea publică pentru servicii medicale furnizate asiguraților pe bază de contracte clare (ca orice asigurare de viață); 5. Deducerea pentru o perioadă din impozitul pe venit a asigurării private de sănătate a copiilor sau persoanelor cu probleme grave de sănătate (handicap); 6. Reducerea semnificativă de impozite (pe salarii, pe proprietate, pe investiții) ca în cazul sectorului IT pentru afacerile din domeniul sanitar (spitale private) astfel încât sistemul să se dezvolte într-un ritm accelerat și să poată să asigure servicii medicale pentru toți la un nivel comparabil cu țările dezvoltate. Sistemul privat de sănătate are nevoie de investiții masive care trebuie facilitate de către stat o bună perioadă de timp; 7. Facilități fiscale pentru tot ce înseamnă centre private de prevenție, institute de cercetare private în domeniul medical, institute private de igienă etc. Întărirea supravegherii și controlului atât public dar, mai ales, privat (asociații ale pacienților, asociații ale asiguraților) trebuie avute, de asemenea, în vedere.

Toți cei care refuză aceste reforme ne condamnă pentru mulți ani la boli pe care cu greu le vom trata. Trebuie să înțelegem că socialismul este o ideologie falimentară, inclusiv în materie de servicii medicale, și că întotdeauna eșuează când este vorba de calitate și interes cu adevărat pentru plătitorii de taxe. Nu schimbând oamenii din fruntea spitalelor, a direcțiilor județene de sănătate sau a ministerelor vom rezolva problema (teoria omului nou). Schimbând din temelii sistemul și reformându-l cu adevărat. E greu să explici cetățenilor acest lucru și costul politic pe termen scurt poate fi unul imens. Dar pe termen lung merită încercat. Altfel problemele vor crește exponențial cu fiecare an și într-un final prin faliment vom ajunge la aceeași soluție.

Articolul integral poate fi citit pe blogul autorului.

Te-ar putea interesa și: