Întrebat pe cine o să nominalizeze la Ministerul Internelor, la Ministerul Justiţiei și la Ministerul Finanţelor, Orban a răspuns:

După cum bine ştiţi, am parcurs primul pas în învestirea Guvernului şi anume desemnarea persoanei, care este învestită să formeze Guvernul.

Paşii următori sunt negocierile politice, nu pot să vă prezint înainte de debutul acestor negocieri politice nume de candidaţi, pentru că în aceste discuţii pe care le vom purta cu toate formaţiunile politice, care sunt participante la efortul de susţinere a moţiunii de cenzură şi alături de care am dat jos Guvernul PSD. Nu putem să ştim exact, care sunt toate condiţiile, ce formaţiuni politice îşi doresc să intre la guvernare, de asemenea, ce elemente doresc să introducă în programul de guvernare pentru susţinerea Guvernului, ca atare, nu îmi cereţi nume. În momentul în care vom finaliza negocierile politice, vom prezenta lista cabinetului.”

De asemenea, acesta a declarat că în momentul de față se definește calendarul și că a convocat atât liderii partidelor politice cât și alte persoane responsabile.

„Am convocat liderii de grup şi alte persoane responsabile în derularea procesului de negociere şi acum definim calendarul, care, evident, va depinde de disponibilitatea de timp şi de întâlnirile pe care le vom stabili cu formaţiunile politice pe care le avem în plan, ca să discutăm cu ele.”

Mai mult, când premierul Orban a fost întrebat dacă este dispus să negocieze pentru a îl pune pe Victor Ponta în fruntea Camerei Deputaților acesta a declarat că: „Nu pot să vă dau un răspuns pentru o presupunere. Vom vedea, în cadrul discuţiilor pe care le vom purta în perioada următoare, care sunt punctele de vedere, opiniile posibililor parteneri şi în funcţie de asta vom lua deciziile care se impun.”

În plus, Ludovic Orban se declară optimist în ceea ce privește votul de învestire.

„Eu sunt optimist, deja faţă de moţiunea de cenzură am câştigat 10 voturi.”

Premierul a mai precizat și că proiectul de lege inițiat de PNL cu privire la alegerea primarilor în două tururi se află în dezbaterea Parlamentului.

„Partidul Naţional Liberal a înaintat un proiect de lege, care se află în dezbaterea Parlamentului pentru alegerea primarilor în două tururi, ca atare, este evident că Partidul Naţional Liberal susţine acest proiect de lege din moment ce noi l-am înaintat. Se vor manifesta în votul de la Parlament.”

Întrebat câte ministere vor fi în cele din urmă, Ludovic Orban a afirmat că:

Mult mai puţine decât ministere, care au fost. V-am spus, noi plecăm la negocieri cu numărul de ministere pe care l-am anunţat, vom vedea, în cursul negocierilor, pentru că este posibil să se discute şi structura Guvernului în discuţiile, care vor avea loc în viitorul apropriat, vom ajunge la forma finală.

Ne dorim un Guvern de 15, maximum 16 ministere şi cred că aşa va fi.”

Ludovic Orban a mai declarat și că are încredere în cei care l-au ajutat la înlăturarea PSD-ului de la putere și că cetățenii români și-au dorit caderea Guvernului Dăncilă.

„Eu am încredere că partenerii, care au contribuit alături de noi la oprirea PSD, la căderea Guvernului, vor fi deschişi şi că vor înţelege necesitatea pe care o are România în momentul de faţă de a avea un Guvern legitim, un Guvern stabil, un Guvern care să rezolve marile probleme cu care ne confruntăm astăzi.

Pentru că, orice întârziere în învestirea Guvernului, prin indiferent ce mijloace se produce, nu face altceva decât să perpetueze la putere PSD, să o menţină la Palatul Victoria pe Vasilica Viorica Dăncilă şi sunt convins că aşa cum peste 80% dintre cetăţenii români şi-au dorit căderea acestui Guvern, astăzi, sunt şi mai mulţi cei care îşi doresc să nu mai stea nicio zi în plus acest Guvern, care a căzut prin moţiune de cenzură, care nu mai are nicio legitimitate să guverneze şi care, după cum vedeţi, prin toate ministerele se ţin de prostii, pe ultima sută de metrii şi încearcă, fie să îşi planteze oamenii în funcţii din clientela politică, fie încearcă să forţeze funcţionărimea să ia decizii contrare legii, fie angajează cheltuieli bugetare pentru care nu există resurse financiare.

Orice se întâmplă rău, din momentul în care se tergiversează procedural învestirea Guvernului sau nu este învestit Guvernul, este şi răspunderea celor care nu susţin învestirea Guvernului. Iar în ceea ce priveşte PSD, dacă nici măcar după ce au căzut la moţiunea de cenzură nu înţeleg că trebuie să abandoneze acest fel distructiv de a face politica, împotriva oamenilor, în dispreţul legii şi al Constituţiei şi într-o bătaie de joc faţă de interesele fundamentale ale României, înseamnă că se vor duce în cap.”

Pe de altă parte, PNL are în plan desființarea Secției speciale precum și interzicerea exercitării funcţiilor publice de către persoane care sunt condamnate definitiv.

„Partidul Naţional Liberal a înaintat în dezbaterea Parlamentului un proiect de lege elaborat de noi, privind desfiinţarea Secţiei speciale. De asemenea, în ceea ce priveşte referendumul de transpunere în Constituţie a modificărilor necesare în urma referendumului, ele sunt înaintate spre Parlament şi le readuc aminte colegilor noştri din opoziţie, că în proiectul pe care l-am semnat împreună, Partidul Naţional Liberal împreună cu USR, este inclusă în propunerea legislativă de modificare a Constituţiei şi modificarea constituţională care este solicitată de cei peste un milion de semnatari, şi anume, iniţiativa de a interzice exercitarea funcţiilor publice de către persoane care sunt condamnate definitiv.”

În ceea ce privește negocierile despre programul de guvernare, Orban a declarat: „Cu siguranţă, vom respecta termenul constituţional. Vom negocia foarte serios, cu deschidere şi cu seriozitate, desigur, nu trecând peste ceea ce considerăm noi că este interesul fundamental al României şi mai ales peste măsurile pe care le considerăm absolut necesare a fi luate în perioada următoare.

Practic, cel târziu în data de 24, după cum arată calendarul, vom prezenta Parlamentului lista Guvernului şi programul de guvernare.

Avem un program de guvernare şi normal că suntem pregătiţi să discutăm elementele programului de guvernare cu partenerii noştri.

Partidul Naţional Liberal are un program de guvernare, nu pe perioada acestui Guvern de tranziţie, a cărui durată nu se ştie cât va fi, noi avem un program de guvernare pe patru ani de zile. Sigur că acum trebuie să adaptăm ceea ce se poate realiza în termenul de maxim un an şi aceste elemente le vom avea în discuţiile pe care le vom purta.

Cu siguranţă, va fi necesar un dialog permanent, va fi necesară o negociere permanentă cu toate formaţiunile politice şi, cu siguranţă, vor avea şanse să treacă prin Parlament acele proiecte de lege care vor întruni susţinerea formaţiunilor politice care pot să confere o majoritate în Parlament.

Avem o evaluare pe proiectele de lege aflate astăzi în dezbaterea Parlamentului, de asemenea, facem evaluări pe diferite elemente din programul de guvernare, care necesită adoptarea unor proiecte de lege şi vom vedea.”

Ludovic Orban a mai spus că a colaborat foarte bine până acum cu partenerii din opoziție și că nu depinde de PNL să fie implementate condițiile impuse de USR.

„Cred că la învestirea unui Guvern este importantă lista Guvernului şi programul de guvernare sau elementele principale ale programului de guvernare. Noi, până acuma, am colaborat foarte bine cu partenerii din opoziţie şi ne-am coordonat pe foarte multe acţiuni politice şi la nivel parlamentar şi alte acţiuni, gen atacuri la Curtea Constituţională, şi pe foarte multe puncte a existat, practic, o acţiune comună, nu cred că ele mai trebuie remenţionate.

În ceea ce priveşte punerea de condiţii, să fie adoptate proiecte legislative, înainte de învestire, este evident că nu reprezintă solicitări legitime pentru că nu depinde de partidul Naţional Liberal, chiar şi de celelalte formaţiuni politice, când este adoptat un program.

Eu mă duc cu încredere şi deschidere la discuţiile pe care le vom avea cu partenerii noştri şi am convingerea că vom găsi punctele comune, astfel încât să obţinem susţinerea lor pentru învestirea Guvernului. De altfel, repet, pentru că este foarte important, dacă nu este învestit Guvernul cu care ne vom prezenta în faţa Parlamentului, la putere rămâne PSD şi în fiecare zi, PSD-ul complet nereformat, disperat, capabil de orice fel de rele, foloseşte fiecare zi în toate instituţiile publice pe care le conduce, împotriva interesului public şi pentru a mai plasa nişte bombe în aceste instituţii publice, care să explodeze în faţa viitorului Guvern.”

Acesta a mai precizat și că în cazul în care va ajunge premierul României va face o sinteză a tot ceea ce s-a întâmplat rău în guvernarea anterioară.

„Cu siguranţă, o fotografie la zi cu toate lucrurile pe care le găsim, va exista, sub forma unui audit extern, sau sub altă formă, va exista, pentru că oamenii trebuie să ştie ce găsim, oamenii trebuie să îşi măsoare aşteptările. Vă repet, până nu avem o analiză extrem de serioasă a realităţii, pentru că s-ar putea ca realitatea în foarte multe ministere să arate mai rău decât este cea pe care am văzut-o până astăzi.”

Orban a mai spus că între președintele Iohannis și PNL există un parteneriat foarte bun, care funcționează spre binele țării.

„Domnul preşedinte Iohannis m-a desemnat, astăzi, să formez Guvernul. Cu siguranţă, între preşedintele României şi Partidul Naţional Liberal este un parteneriat foarte bine cunoscut, transparent, care funcţionează spre binele României şi cu siguranţă că luam decizii împreună şi cu siguranţă că lista Guvernului cu care mă voi prezenta, va fi o listă care să fie cunoscută de preşedinte.”