Lovitură pentru pensionari! Se anunță tăieri și de 50%

Lovitură pentru pensionari! Se anunță tăieri și de 50%
Publicat de Iulian Luca la 6 septembrie 2019, 20:07

Ministrul Finanțelor a făcut deja demersurile printr-o inițiativă legislativă depusă la Senat. Mii de pensii vor fi astfel afectate de propunerea lui Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, propune, într-o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, depusă la Senat, taxarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

„Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii pentru un număr de 9.312 beneficiari de pensii de serviciu în plată la sfârşitul lunii iunie 2019, din total sume cuvenite în cuantum de 105.706.216 lei, partea suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat bazată pe contributivitate reprezintă aproximativ 16,9%, iar cea fără contributivitate, suportată de la bugetul de stat, reprezintă aproximativ 83,1%. Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar componenta bazată pe necontributivitate este dominantă comparativ cu cea bazată pe contributivitate”, se arată în expunerea de motive.

De asemenea, iniţiatorul explică, în expunerea de motive, că în stabilirea plafonului de 7.000 de lei peste care se propune taxarea pensiilor s-au folosit studii recente făcute de Academia Română, fiind avute în vedere şi cerinţele de convergenţă a veniturilor prezentate în raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Senat, prim for sesizat în acest caz.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.