Lovitură pentru Donald Trump. Inculparea directorului financiar al Trump Organisation generează presiuni

Lovitură pentru Donald Trump. Inculparea directorului financiar al Trump Organisation generează presiuni

Sursa: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 2 iulie 2021, 18:21

Trump Organization a reacționat la scurt timp după inculparea a şi a directorului financiar al acestui holding, Allen Weisselberg. Mai exact, sursa citată precizează că această mișcare este doar ”o încercare de a-i face rău fostului preşedinte” Donald Trump.

Purtătorul de cuvânt al Trump Organization susține că inculparea directorului financiar al holdingului nu este în niciun caz justiție, ci mai degrabă politică.

”Aceasta nu este justiţie, este politică”, scrie purtătorul de cuvânt al Trump Organization într-un comunicat transmis de unele mass-media americane, scrie AFP.

Totodată, acesta a mai adăugat că toate urmăririle penale lansate sunt legate de o serie de avantaje.

”Procurorul din Manhattan lansează urmăriri penale legate de avantaje acordate unui angajat pe care nici Fiscul şi niciun alt procuror nu s-ar gândi să le lanseze”, adaugă acesta, făcând referire la procurorul Cyrus Vance, care este un democrat, un motiv în plus pentru ca apropiaţii fostului preşedinte republican să-i pună la îndoială imparţialitatea.

Cum ar putea fi afectat Donald Trump 

De menționat este faptul că, actul de acuzare încă nu a fost publicat, dar potrivit presei Weisselberg va fi inculpat pentru delicte fiscale legate de avantaje în natură primite în exercitarea funcţiei de director financiar şi pe care nu le-a declarat Fiscului.

Mai exact,este vorba despre apartamente închiriate gratuit, suportarea taxelor şcolare ale fiului său, maşini de lux etc.

Amintim faptul că, Allen Weisselberg, în vârstă de 73 de ani şi un fidel al lui Donald Trump, fiint totodată omul de bază al fostului lider american. Acesta a fost și motivul pentru care el s-a prezentat el însuşi joi dimineaţă la biroul procurorului din Manhattan pentru a fi inculpat.

Deocamdată însă, procesul declanșat nu pare să-l ameninţe pe fostul preşedinte, dar aceasta depinde de mărturiile pe care anchetatorii le-ar putea obţine de la Weisselberg, mai precizează sursa citată.

Deși a pierdut alegerile prezidențialeîn faţa democratului Joe Biden, Donald Trump nu încă neagă posibilitatea de a candida din nou în 2024. Totodată, fostul lider american a calificat acuzarea celui care s-a ocupat de afacerea sa drept ‘continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din toate timpurile’.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.