În prezent, infractorii exploatează frica creată de Covid-19 pentru a înșela oameni nevinovaţi care vor doar să se protejeze de o posibilă infectare cu Sars-Cov-2.

Recent, un pensionar de 70 de ani din Mangalia a rămas fără 10.000 de euro, după ce a devenit victima unor escroci care foloseau „metoda Covid”, potrivit Antena 3.

Atenție la „metoda Covid”! Hoții se folosesc de ea pentru a vă jefui

Incidentul s-a derulat în felul următor: Unul dintre infractori l-a sunat pe bătrân și l-a mințit că este fiul său și că are nevoie urgentă de 10.000 de euro. Acesta i-a spus pensionarului că a fost internat în spital, fiind infectat cu Sars-Cov-2, și are nevoie de un aparat de oxigen.

Speriat ca fiul său să nu pățească ceva grav, bătrânul a făcut tot posibilul pentru a strânge banii necesari. Din fericire pentru pensionar, banii au fost recuperați și înapoiați.

Vineri, 18 februarie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că poliţiştii din Mangalia au identificat doi bărbaţi bănuiți de comiterea infracțiunii respective.

Sfatul Poliției Române: Cum ne putem proteja de infractori

Dacă sunteți contactat de o persoană care pretinde că vă este rudă sau prieten şi solicită bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelați imediat persoana respectivă (pe numărul pe care îl cunoașteți) pentru a verifica dacă apelul este real.

Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteți contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai unor firme locale.

Nu depuneți bani în conturi bancare necunoscute doar dacă cineva vă cere așa ceva.

Nu acceptați schimburi de bunuri materiale.

Nu permiteți accesul în locuință sau curtea casei persoanelor necunoscute care se oferă să cumpere diverse bunuri materiale – vor profita de neatenția dv. şi ulterior veți constata că v-au fost sustrase obiecte valoroase sau bani din casă.

Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoașteți doar prin intermediul telefonului.

Nu achitați niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii.

Nu comunicați niciodată informaţii personale confidențiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc.).

Sunați la compania de telefonie mobilă – Departamentul de Relații cu Clienții – ca să verificați veridicitatea promisiunilor.

Nu furnizați informaţii despre vecinii dumneavoastră și nu primiți în casă persoane necunoscute care pretind că reprezintă instituții publice, oferă servicii sau vând diverse produse.

Dacă sunteți victimă a unor astfel de fapte, sesizați imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi demarate verificările ce se impun!