Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă, marţi seară, că speră să nu se ajungă la grevă generală în învăţământ. Ministrul a reiterat ideea că s-a întâlnit cu sindicatele, în 9 mai.

Ligia Deca speră să nu se ajungă la o grevă generală

„Eu încă sper că nu ajungem în situaţia în care greva de protest să fie declanşată. Am discutat apropo de ce putem face noi, la Ministerul Educaţiei, pentru ca nemulţumirea să scadă şi să nu existe premisele pentru un astfel de gest.

Multe din lucruri nu ţin deloc de Ministerul Educaţiei. Mâine o să avem o nouă întâlnire cu liderii sindicatelor din preuniversitar”, a mai spus ministrul Educației, Ligia Deca.

De asemenea, ministrul Educației a transmis că speră ca în zilele următoare vor exista întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor şi Guvernului, ”care pot avansa discuţii şi vis-a-vis de grila salarială”.

„Acolo este chestiunea care doare probabil cel mai tare. Eu fac apel la cadrele didactice să supravegheze elevii, chiar dacă nu ţin orele pentru că este absolut normal să nu avem sincope în procesul educaţional şi să nu aducem necazuri familiilor care ştiu că au copiii la ore”, a declarat ministrul Educaţiei.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Aceasta va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00.

Cadrele didactice intră în grevă

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar vor intra, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu vor avea loc, au anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedinţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”.

Potrivit sursei citate, în cazul în care nu vor exista reacţii din partea autorităţilor, organizaţiile sindicale ameninţă cu greva generală, începând din data de 22 mai 2023.

„Am demarat protestele în luna decembrie 2022, proteste care au continuat şi în lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie şi ultimul mare protest în data de 10 mai, când în Bucureşti au protestat 15.000 de oameni.

Din păcate, Guvernul României a fost impasibil, chiar dacă am avut discuţii la nivel înalt, atât cu premierul, cât şi cu preşedintele Partidul Social Democrat. Au fost doar promisiuni nepuse în practică. Am demarat un referendum, aşa cum am anunţat la un moment dat, privind declanşarea grevei generale.(…)”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.