Este vorba despre instinctul gregar sau, în termeni populari, efectul de turmă. Acesta reprezintă unul dintre factorii ce va transforma orice situație interpretabilă într-o adevărată știre negativă. Sau care va întreține un subiect delicat. Sau care va conduce la decizii ciudate din partea oamenilor.

Radu, dar este chiar așa de puternic acest instinct ?

Răspunsul este foarte simplu, DA. Să aruncăm o privire pe noul trend de pe internet, unde oricine poate încărca poze pentru crearea unui avatar. Lumea a fost în extaz. Avatarele rezultate au fost postate la profil și la secțiunea „Story”.

Câți au citit și condițiile de utilizare a aplicației? Probabil nimeni. Pentru că dacă ar fi citit ar fi aflat că odată cu încărcarea pozelor, utilizatorii cedează drepturile asupra trăsăturilor și, implicit, a pozelor.

Oricum, scandalurile nu au întârziat să apară, odată cu apariția unor avataruri cu tentă erotică sau sexuală.

Și totuși de ce oamenii nu citesc?

Pentru că emoția va învinge ( aproape ) întotdeauna rațiunea. Efectul de turmă reprezintă un concept extrem de interesant, la care adăugăm și nevoia ( extrem de comună ) de apreciere și atenție. Da, o avem toți.

Simplu spus, oamenii își doresc atenție și, văzând că alții au câștigat-o printr-o banală aplicație, s-au alăturat „turmei”.

Condițiile nu le-a mai citit nimeni, pentru că nevoia era mult mai mare. Așa zisă siguranță oferită de ”turmă” a bătut orice dubiu cu privire la ce s-ar putea întâmplă cu fotografiile odată încărcate.

Și mai este încă ceva: nevoia de a face parte din ”grupul care trebuie”. Încă de la școală ne-am dorit să fim între cei populari și apreciați. Între cei aleși primii la sporturile de echipă sau invitați la toate petrecerile și majoratele.

Mulți dintre noi am pornit viața de adult cu acest mic ”handicap”, ce se manifestă printr-o serioasă dorință de apreciere, dar și prin nevoia de a fi în trend.

Unii cumpără mașini și telefoane. Alții, își încarcă pozele într-o aplicație. Depinde de context.

Sigur, nu voi generaliza. Unii au fost doar curioși, dar ideea efectului de turmă rămâne valabilă.

Efectul de turmă și crizele de PR

În fiecare criză în care am fost implicat am sesizat același tip de comportament: nevoia oamenilor de a face parte din grupul ”copiilor șmecheri”. Adică din grupul celor care critică și duc mesajul mai departe, amplificând astfel criza. De mult prea multe ori, imaginea unei companii sau persoane a fost distrusă, nu doar din cauza situației în sine, ci mai ales din cauza ”oamenilor de pe Facebook” care au întreținut subiectul, amplificat și distribuit chiar fără discernământ uneori.

Astfel, atunci când ne gândim la gestionarea unei crize de imagine, trebuie să ținem cont de acest fapt extrem de important: subiectul va fi întreținut de oameni care nu au nicio legătură cu situația în sine, dar care vor distribui doar pentru a se simți bine.

Un ultim aspect

Este interesant de analizat modul în care compania Lensa va fi afectată de legătura indirectă cu aplicația, deși numele organizației din spate este cu totul altul. Dar nu mare mi-ar fi mirarea ca unii ”utilizatori neatenți” să amestece lucrurile și să includă compania în acest mic scandal.

Și asta tot din dorința de a boicota, de a porni un război, de a găsi un dușman. Dar despre instinctul de combativitate poate într-un articol viitor.