Legislație lipsită de orice bun simț economic

Legislația românească în materie de salarizare în sectorul public pare adesea absurdă, lipsită de logică și de bun simț economic. O întrebare simplă se impune: ce sens are să ne raportăm la salariul președintelui țării în stabilirea veniturilor funcționarilor publici sau ale angajaților din companiile de stat?

Care este logica economică din spatele unei astfel de abordări? Legea salarizării, inclusive aberația creșterii ”din pix” a salariului minim, în loc să fie ancoră în realitatea pieței, aceasta este o distorsiune (sau diversiune) care nu face decât să alimenteze nemulțumiri și inechități.

Ipocrizia susținerii sinecurilor

Atenție, vorbesc aici de realitatea economică a României, nu de aberațiile enunțate cu enfază de anumite categorii profesionale care, atunci când le convine, scot în față avantajele pe care le au ”colegii lor de breaslă” din nu știu ce țară europeană, considerând că și ei ar trebui să se alinieze acestora (doar ca avantaje), uitând să spună că acea țără are o economie mult mai puternică și stabilă sau, de multe ori, un sistem de organizare, funcționare și evaluare mult diferit de al nostru. Uită să precizeze că diferențele nu sunt așa evidente, ca la noi, între aceia de care vorbesc ei și restul categoriilor profesionale.

Politicienii români și unii funcționari sinecuriști par să fi uitat un principiu esențial pe care românii l-au enunțat încă din anii ’90: dorința unei economii de piață libere, în care salariile și veniturile să reflecte, într-un echilibru sănătos, performanța și realitățile economice, nu doar deciziile birocratice sau politice. Modelul actual de salarizare din sectorul public ignoră această necesitate fundamentală unei economii funcționale.

Exemple corecte de bune practici din Europa

În Europa există exemple relevante unde veniturile angajaților din sectorul public, inclusiv din companiile cu capital de stat, sunt corelate strâns cu salariile și bonusurile din mediul privat. În aceste țări, diferențele sunt minime, ceea ce asigură un echilibru între cele două sectoare și stimulează profesionalismul și eficiența.

În companiile cu acționariat de stat, în țările cu instituții de stat și companii funcționale, funcțiile sunt obținute pe baza unui CV consistent, experiență relevantă și, de cele mai multe ori, testări serioase ale celor care ar urma să ocupe acele poziții.

Cred cu tărie că aceasta este direcția corectă și pentru România. Statul nu trebuie să plătească angajaților săi cu mai puțini bani decât un lucrător din mediul privat, altfel riscă să atragă și să păstreze doar persoane incompetente sau slab pregătite.

Oferirea unor venituri sub mediul privat angajaților statului va face ca acesta să nu atragă specialiști și dezastrul se va adânci. Să explic mai simplu, nu cred că vă doriți să va opereze cel mai slab medic, devenit brusc cel mai bun prin migrarea celorlalți în mediul privat sau prin alte țări.

Schimbarea nu este ușoară

Din discuțiile cu cetățeni ai unor state din vestul Europei, îmi este clar că nici acolo nu lipsesc problemele legate de veniturile lucrătorilor.  Totuși, pentru ca România să evolueze și să devină o economie cu adevărat competitivă, este necesară o reformă profundă, transparentă și corectă a sistemului de salarizare în sectorul public, una care să reflecte realitățile economice și social-culturale ale țării. Și, da, veniturile nu trebuie să fie mici, ele trebuie să fiei ancorate real în economia reală, atât la privat cât și la stat.

Din păcate, în România, fenomenul nepotismului – angajarea fiilor, fiicelor, norilor sau amantelor – este încă prezent și adânc înrădăcinat în mentalitatea balcanică, ceea ce complică și mai mult situația.

Realitatea dezechilibrului. Salariul mediu brut în mediul privat vs sectorul public

În prezent, salariul mediu brut în sectorul privat este în jur de 6.000 – 6.500 lei pe lună, dar acest nivel poate varia semnificativ în funcție de domeniu (IT, industrie, servicii etc.), regiune și companie.

Salariul mediu brut în sectorul public este, în medie, ceva mai ridicat decât în mediul privat, situându-se în jur de 7.000 – 7.500 lei pe lună, deși și aici există variații mari în funcție de domeniu (educație, sănătate, administrație publică), instituție, vechime, sporuri ….