Legea care va declanșa un scandal imens! Ce ne va obliga armata și poliția: E uluitor

Legea care va declanșa un scandal imens! Ce ne va obliga armata și poliția: E uluitor
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 4 septembrie 2019, 23:05

La asta nu ne-am fi așteptat până acum. S-a votat legea care va declanșa un scandal imens. Poliția și armata ne poate scoate obligatoriu din casă. Este uluitor ce au decis parlamentarii.

Lege extrem de controversată votată de către Camera Deputaților care este for decisional. Proiectul este unul extrem de dur care va declanșa un scandal imens. Persoanele apte de muncă și cu domiciliul în localități unde a fost declarată starea de asediu sau starea de urgenţă vor putea fi chemate de armată și poliție pentru a lucra în interes public. Este obligatoriu.

Proiectul care a trecut deja de Camera Deputaților prevede schimbarea unor aspecte ce țin de situațiile de criză, respectiv stare de asediu sau de urgență. Localnicii care sunt apți de muncă vor fi chemați de militari și polițiști să dea o mănă de ajutor în folosul comunității. Și rezerviștii din armată vor fi chemați de către autorități.

“Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public”, se subliniază în proiectul adoptat de Camera Deputaților și care va pleca, spre aprobare, la Președiție.

Dar asta nu e tot. Când se declară stare de asediu, autoritățile vor putea rechiziționa diverse bunuri. Le pot lua de la populație pentru a le folosi în interesul public. Bunurile vor fi restituite sau se vor acorda despăgubiri.

 

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.