Grupul american Lear, unul dintre cei mai importanţi furnizori de piese auto ai General Motors şi Ford, a anunţat că urmează să declare falimentul şi să-şi reorganizeze operaţiunile cu sprijinul mai multor creditori şi deţinători de obligaţiuni, informează Mediafax.

Lear a negociat, în ultimele săptămâni, cu principalii creditori şi deţinători de obligaţiuni, şi a obţinut de la aceştia o finanţare suplimentară de 500 milioane de dolari pentru restructurarea sub protecţia falimentului.

Falimentul, cel mai rapid şi eficient procedeu de relansare

Compania susţine că acest procedeu de relansare a afacerii este „cel mai rapid şi eficient” mod de a reduce datoriile în contextul crizei acute din industria auto.

Falimentul Lear va fi cel mai răsunător eşec al unui furnizor de componente auto din Statele Unite şi subliniază presiunea generată în această industrie de recesiune şi de falimentele General Motors (GM) şi Chrysler.

Grupul a anunţat, miercuri, că va declara „în scurt timp” falimentul, fără a preciza un program calendaristic pentru această operaţiune sau pentru reorganizarea care va urma.

Bani de la marile bănci americane

Împrumutul de 500 de milioane de dolari va fi acordat de un sindicat de creditori condus de băncile JP Morgan Chase şi Citigroup, iar creditul va putea fi convertit într-o linie de credit odată de furnizorul de piese auto finalizează restructurarea şi iese din faliment.

Vânzările Lear s-au ridicat în 2008 la aproape 14 miliarde de dolari, dintre care aproape 80% reprezintă livrări de componente către General Motors şi Ford.

Istorie de 100 de ani

Compania are o istorie de aproape 100 de ani, s-a listat la bursă în 1994 şi s-a extins, de atunci, printr-o serie de 18 achiziţii şi fuziuni.

Acţiunile Lear au închis şedinţa de miercuri în scădere cu 4%, la 48 de cenţi. La mijlocul anului 2007, titlurile companiei se tranzacţionau pentru peste 40 de dolari pe unitate.

SURSA: Mediafax

Te-ar putea interesa și: