Autonomie energetică cât ziua de lucru şi un design aparte sunt elementele comune ale laptopurilor ce vor intra în magazine primăvara aceasta. Dar prin ce vor să se diferenţieze producătorii?

După un an dezastruos, în care vânzările s-au prăbuşit la nivelul pieţei româneşti cu 55%, repre­zentanţii locali ai celor mai importante branduri au aşteptat ca pâinea caldă „noua colecţie“ de laptopuri, reprezentată de produse care îşi dispută locul pe rafturile magazinelor de profil cu plusuri de netăgăduit la capitolele performanţă, design şi simplitate în utilizare. Iar aceste atuuri pot fi recunoscute atât în cazul vârfurilor de gamă, cât şi în cel al produselor cu preţuri mai accesibile.

„Clienţii sunt din ce în ce mai activi şi fiecare centimetru contează, aşa încât miza este un laptop mic şi uşor, pentru a salva spaţiu şi pentru a fi mai uşor de transportat. Clienţii vor căuta laptopuri rezistente, fiabile şi performante, la un preţ accesibil“, explică Aurel Neţin, director general Lenovo România şi Moldova. Compania va lansa, pe plan local, noi produse pentru segmentul business, din aşa-numita serie T, printre ale căror caracteristici se numără creşterea performanţei multi-tasking şi eficienţa energetică sporită.

Şi Sony Vaio vine cu o ofertă îmbunătăţită pentru segmentul business. Astfel, modelul Vaio Z este dotat cu 4 GB de RAM şi două SSD-uri (ultima generaţie de medii de stocare), dar şi display LED de 13,1 inci şi o greutate de 1,45 kg. Însă compania se aşteaptă ca eroul vânzărilor să fie Vaio EB, un „entry-level“, al cărui preţ va porni de la 3.200 lei. Ce este deosebit la acest model? În primul rând, butonul WEB, care permite navigarea pe internet fără pornirea sistemului de operare instalat pe laptop, apoi funcţia „split“, care permite deschiderea a două pagini alăturate pe ecran. Cu astfel de inovaţii, producătorul a reuşit să-şi crească, anul trecut, cifra de afaceri cu 20%, peste aşteptările iniţiale de 15%, fiind vândute circa 7.000 de laptopuri. Anul acesta, aşteptările sunt similare: creşterea cifrei de afaceri cu 20%, dar şi dublarea cotei de piaţă la 4%, de la 2% anul trecut. Obiectiv foarte ambiţios pentru un an care se anunţă cel puţin la fel de dificil ca precedentul.

La fel de scumpe, dar mai performante

Cum întreaga atenţie a pasionaţilor de tehnologie este îndreptată acum spre tot ce înseamnă 3D, laptopurile nu pot rămâne o excepţie. Aşa că Asus va lansa un laptop echipat cu Nvidia 3D Vision, livrat împreună cu o pereche de ochelari 3D activi şi va fi disponibil la un preţ începând de la 6.399 lei, cu jocul 3D Avatar. Ca şi în cazul unor produse noi ale Sony, Asus va echipa mai multe modele cu ultima generaţie de procesoare Intel, i5 şi i7.

Inovaţia pe care HP o aduce anul acesta în rândul clienţilor români este Touchsmart, o tehnologie care oferă utilizatorilor posibilitatea de a accesa conţinutul atingând ecranul cu vârful degetelor. Dar producătorul aduce şi HP Mini 210, disponibil în cinci culori, cu grafică sofisticată. „Atenţia este concentrată tot mai mult pe aspectul exterior şi pe design. Astfel, laptopurile care ies în evidenţă câştigă teren în faţa celor clasice“, argumentează Tiberiu Dobre, country manager, divizia Personal System Group a HP.

Fujitsu lansează şapte noi modele de laptopuri Lifebook, cinci dintre ele fiind parte a liniei de produse de nivel superior. „Câteva dintre punctele forte ale noii linii sunt funcţiile de securitate, consumul redus, uşurinţa de utilizare şi performanţa“, spun reprezentanţii producătorului. Preţurile acestora variază între 350 şi 1.300 euro, dar în funcţie de dotări pot ajunge şi la 3.000 de euro.

Toate aceste inovaţii, tot mai căutate de clienţi, sunt însă cele care ţin la un nivel ridicat preţurile. Dacă pe măsură ce se învecheşte orice tehnologie devine mai ieftină, în cazul acestor produse, companiile au grijă să vină mereu cu noutăţi pentru a-şi menţine veniturile la un nivel ridicat. De exemplu, în cazul Sony Vaio, un model lansat anul trecut poate fi cumpărat acum cu câteva sute de lei mai puţin.

Vaio Z
Are o soluţie grafică hibridă: o placă Nvidia GeForce GT330M şi o memorie de 1GB GDDR3 VRAM, performanţele grafice fiind optimizate în funcţie de activitate

198-48044-30_t410_03_07.jpg

 

Lenovo T410
Noile laptopuri sunt dotate cu procesoare dual-core Intel Core, îmbunătăţind performanţele multi-tasking. Sunt optimizate pentru Windows 7, oferind opt ore de autonomie

198-48045-30_tm2_07.jpg

 


HP Touchsmart TM2

Acumulatorul oferă o autonomie de până la opt ore, ecranul are diagonala de 30,7 cm. La capitolul design, modelul punctează cu rama de aluminiu cu desen gravat

198-48042-30_asus1_07.jpg

 


Asus G51J 3D

Este capabil să reproducă efecte 3D în rularea jocurilor şi a materialelor video. Are o placă video NVIDIA GeForceGTX 260M cu 1GB de memorie video DDR3

198-48043-30_b5886_lifebook_s760_bs_left_hi_07.jpg

 

LIFEBOOK S760
Are un ecran de 13,3 inci şi 1,6 kg. Un nou model de încărcător USB le permite utilizatorilor să încarce dispozitivele cu conectare USB chiar şi atunci când calculatorul este închis