Ca prim pas în acest demers, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară a solicitat Comisiei Europene o prelungire a perioadei de tranziţie, iar CE a acordat aviz favorabil de principiu pentru acordarea unei perioade suplimentare de tranziţie pentru alinierea la cerinţele comunitare a laptelui crud de vacă cu cel puţin un an peste data stabilită, 31 decembrie 2011.
Urmează ca experţii Autorităţii să definitiveze împreună cu reprezentanţii Comisiei Europene planul detaliat al aplicării acestei măsuri.
Dacă va fi acordată României prelungirea acestei perioade de tranziţie, vor beneficia de efectele ei toţi cei implicaţi în sectorul laptelui de vacă, de la crescători şi fermieri la unităţile de procesare.
Potrivit datelor ANSVSA, doar 80% din laptele furnizat de crescătorii de bovine din România fabricilor de procesare este conform cu reglementările europene. Estimarea realizată de experţii Autorităţii arată că la sfârşitul perioadei de tranziţie, cel de 31 decembrie 2011, un procent de 19% din laptele crud de vacă livrat la unităţile de procesare nu va putea atinge conformitatea cu parametrii de calitate prevăzuţi de reglementările europene.
Această problemă este şi consecinţa faptului că cea mai mare parte a bovinelor se află în gospodăriile populaţiei. Astfel, 91,44% din bovine (1.815.000 capete) revin exploataţiilor agricole fără personalitate juridică şi doar 170.000 capete (8,56%) se află în exploataţiile agricole cu personalitate juridică.
În negocierile cu Uniunea Europeană, România a primit dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an, dintre care două milioane de tone au fost alocate pentru vânzarea directă, iar un milion de tone pentru livrări către fabricile de procesare.