Pentru a le scoate din capcană, băncile centrale au mărit baza monetară de câteva ori de la începutul crizei, fără a putea spune că au reușit.  Aceasta renaște interesul practic și academic pentru două probleme importante. Prima se referă la legătura dintre bani și inflație și la cea dintre bani și prețurile activelor. A doua se referă la eficacitatea politicii monetare când rata dobânzii este egală cu zero.
În trecut a existat o puternică legătură pozitivă între ritmul mediu de creștere pe termen lung a bazei monetare și inflație. Împreună, această legătură și capcana lichidității nasc întrebări dificile atât pentru public cât și pentru băncile centrale, atât în țările dezvoltate cât și în unele economii emergente care depind de primele în multiple feluri, inclusiv România.
Pe de o parte, întârzierea unui răspuns ferm al economiei la relaxările cantitative prescrise de teorie îi face pe unii să se întrebe dacă, în viața reală, politica monetară chiar poate produce într-un orizont de timp predictibil inflația necesară pentru ca economiile să scape din capcana lichidității.
Pe de altă parte, legătura puternică dintre bani și inflație îi face pe unii să se întrebe dacă nu cumva relaxările monetare au mers deja prea departe în practică și ar putea rezulta la un moment dat într-o inflație greu de controlat, care ar putea afecta și alte țări.
Și, în sfârșit, nu ar trebui ca banca centrală să contracareze creșterile exuberante ale prețurilor activelor din moment ce ele se pot încheia cu crize financiare atât de grave încât împing economia în capcana lichidității, presând puternic politica monetară să acționeze ex post? Sau poate ar fi mai bine dacă în loc de o inflație joasă și stabilă am ținti o inflație moderată și stabilă?  CITITORII AU LA DISPOZIȚIE TEXTUL INTREGAL IN ATAȘAMENT   

Iată care sunt concluziile studiului lui Lucian Croitoru
Criza actuală a confirmat valabilitatea viziunii lui Minsky privind călătoria economiei de la stabilitate la instabilitate, dar a produs surpriza capcanei lichidității. Faptele întârzie să confirme viziunea lui Minsky că economia se poate întoarece relativ rapid la stabilitate.
S-ar putea ca economiile care actualmente sunt în capcana lichidității să se îndrepte spre stabilitate, dar nu către acel tip de satabilitate în care să opereze cu inflații moderate la nivelul ocupării depline, cu curbe normale ale randamentelor și cu ratele dobânzii oscilând în jurul nivelurilor istoric normale.
Stabilitatea s-ar putea să fie pentru o lungă perioadă asemănătoare cu cea din Japonia ultimilor aproape două decenii.
Soluția pentru ieșirea țărilor din capcana lichidității se află acum la băncile centrale. Economiștii sunt de acord că este nevoie ca acestea să producă mai multă inflație. Dar pentru a face așa, băncile centrale au nevoie să se angajeze în mod credibil la acest efort, o sarcină care nu este deloc ușoară.
Am argumentat că mutarea obiectivului politicii monetare de la țintirea unei inflații joase și stabile la țintirea unei inflații moderate și stabile ar putea ajuta la evitarea intrării economiilor în depresie sau în capcana lichidității atunci când bulele alimentate cu credit se sparg. Nu se poate include între obiectivele politicii monetare temperarea bulelor prețurilor activelor care odată sparte provoacă daune seriose economiilor.
Ieșirea din capcana lichidității va fi acompaniată de creșterea randamentelor la bondurile suverane achiziționate de băncile centrale și de scăderea preferinței pentru lichiditate a băncilor. Aceasta va necesita o vânzare relativ rapidă a bondurilor deținute de băncile centrale.
Pe de o parte, dacă în perioada capcanei anticipațiilor s-a stabilit o legătură între anticipațiile inflaționiste și banza monetară, o vânzare prea înceată a bondurilor ar putea produce inflație. Pe de altă parte, o vânzare rapidă ar putea produce pierderi semnificative băncilor centrale. Dacă statele nu vor fi pregătite să acopere eventuale pierderi ale băncilor centrale, credibilitatea acestora din urmă va scădea, iar pierderile s-ar putea transforma în inflație.
Parte din lichiditatea în exces existentă în țările dezvoltate și parcată temporar la băncile centrale ar putea să se îndrepte către economiile emergente când preferința pentru lichiditate va scădea. Aceasta ar putea să ducă la lărgirea deficitelor de cont curent în țările emergente, inclusiv în România. Vor fi atât beneficii cât și riscuri. Beneficiile vin de la accelerarea creșterii economice.
Riscurile se referă la aprecierea monedei și la acumularea de dezechilibre externe de tipul celor care au stat la baza crizei din 2007.
Experiența acumulată în conducerea politicilor macroeconomice și reglementările îmbunătățite ar putea ajuta la atenuarea efectelor adverse, dar nu le vor putea contracara.