La BCR Leasing se ară cu elefanții
Compania de leasing a lansat o campanie promoțională la un produs de finanțare adresat fermierilor care se remarcă prin afișele care o vor promova: pe ogor ară un elefant.
“Odată cu “FERMIER SUPORT” (n.r.: produsul cu pricina), BCR Leasing lansează noua strategie de comunicare, dezvoltată împreună cu Brightness Creative Solutions”, se arată într-unul din slide-urile prezentate de șeful firmei de leasing, Bogdan Speteanu, în cadrul unei conferințe de presă.
Creativitatea în comunicarea promoției "se remarcă" și în comunicatul de presă remis de companie cu acest prilej: “O sămânță bună plantată într-un sol fertil poate încolți într-o recoltă valoroasă”, iar “<plăcerea de a face>, unul dintre motto-urile BCR Leasing IFN, devine astfel plăcerea lucrului bine făcut”.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





