”Am vizitat astăzi un centru de formare, putem să-i spunem, este un fel de şcoală în care oamenii interesaţi sunt pregătiţi pentru a fi tehnicieni în zona regenerabilelor. Este vorba de tineri care vor să se califice, dar şi de adulţi care vor să se recalifice. Aţi fost unii dintre dumneavoastră împreună cu mine, aţi văzut baza tehnică. Este un centru, care după părerea mea, funcţionează foarte, foarte bine”, a declarat șeful statului după ce a vizitat școala.

Renewble Energy School of Skills a format peste 10.000 de specialiști în domeniul energiei regenerabile

Președintele Klaus Iohannis a spus că, din ce a aflat, peste 10.000 de specialiști s-au format Renewable Energy School of Skills din Constanța. Potrivit acestuia, condițiile climatice din Dobrogea sunt propice pentru dezvoltarea energiei solare și eoliene.

”Pentru noi, în România, este o zonă foarte importantă în condiţiile în care vrem să extindem considerabil zona de regenerabile. Asta din mai multe motive – vrem să protejem mediul, vrem să luptăm împotriva schimbărilor climatice, vrem să dispunem de cât mai multă energie din surse regenerabile. Regenerabile, în principal, aici vorbim despre eolian, adică să recoltăm energia vântului şi despre fotovoltaice, adică să recoltăm energia solară. Se află aici, lângă Constanţa, în Dobrogea, unde condiţiile naturale sunt propice, avem şi foarte mult soare, avem şi foarte mult vânt şi, în mod natural, regenerabilele au luat un avânt semnificativ aici, în zonă”, a afirmat el.

Președintele Klaus Iohannis spune că astfel de inițiative trebuie încurajate

Liderul de la Cotroceni a subliniat că ”astfel de centre trebuie extinse în condiţiile în care peste tot în România dorim să avem o dezvoltare semnificativă pe regenerabile, asta însemnând şi în stil industrial, dar în acelaşi timp înseamnă şi individual”.

”Tot mai mulţi români vor dori să-şi transforme felul în care generează sau consumă energie, există o tendinţă clară sprijinită şi prin fonduri europene de a amplasa, de exemplu, panouri fotovoltaice pe case, pe blocuri. Noi, ca şi Stat, încurajăm puternic acestă tendinţă. I-am felicitat pe cei pe care i-am întâlnit astăzi în centru, este o echipă tânără, o echipă foarte energică, un foarte bun exemplu pentru alte dezvoltări similare”, a adăugat Klaus Iohannis.