Șeful statului a afirmat că România a ajutat Ucraina în toate felurile în care s-a putut.

”Concret, în toate felurile în care a fost posibil. Asta am spus de la început. Noi sprijinim Ucraina cu tot ce putem şi tot ce au ei nevoie. E un sprijin multisectorial, multifaţetat, unele aspecte sunt foarte bine cunoscute publicului, de exemplu ajutorul umanitar, dar există şi ajutor de specialitate, care se negociază şi se discută între, cum spune numele, specialişti”, a declarat acesta.

Compensații pentru fermierii români

Cât despre sprijinul pentru fermierii români, președintele Klaus Iohannis a spus că a fost printre primii care au atras atenţia că există o problemă, în două ore reușind să iniţieze primul ajutor concret, adică o suplimentare a banilor europeni pentru compensaţii pentru fermierii români, însă e prea puţin şi trebuie mers mai departe.

”Eu am fost printre primii care au atras atenţia că e o problemă şi am reuşit destul de repede, cam în două ore, să iniţiez primul ajutor concret, adică o suplimentare a banilor europeni pentru compensaţii pentru fermierii români. Însă e prea puţin şi trebuie mers mai departe”, a subliniat acesta.

”Pot să spun în premieră (..) că în şedinţa CSAT am discutat această chestiune şi am rugat pe reprezentanţii Guvernului să găsească cele mai bune metode pentru a corecta situaţia”, a adăugat liderul de la Cotroceni.

România va continua să ajute Ucraina

Președintele Klaus Iohannis că am ajutat Ucraina și o vom face în continuare.

”Le-am facilitat tranzitul de cereale, peste jumătate din ce a exportat Ucraina a trecut prin România, drum, cale ferată, port, o cantitate imensă, peste 14 miliane de tone de cereale am exportat prin România şi o vom face în continuare, nu le luăm impozit, nu le luăm taxe pe asta. Sunt exceptaţi de la taxe. Dar, acest ajutor e pentru Ucraina şi în niciun caz nu putem să acceptăm să se întoarcă împotriva fermierilor români. Nu asta e ideea. De aceea trebuie găsite cele mai bune soluţii pentru a proteja fermierul român şi pentru a ajuta în acelaşi timp Ucraina. Am promisiuni că se lucrează şi se vor găsi soluţii”, a spus el.