Klaus Iohannis a semnat! Se va întâmpla până la finalul anului 2024

Este vorba de legea privind aprobarea OUG nr. 77/2019 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Potrivit actului normativ aprobat de Klaus Iohannis, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale vor întreprinde măsurile necesare pentru ca, până la data de 31 decembrie 2024, veteranii de război şi văduvele de război, pensionarii din sistemul public de pensii, precum şi pensionarii din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale să intre în posesia legitimaţiei de transport tip card, personalizată cu numele şi codul numeric personal ale fiecărui beneficiar.

Legea stipulează că până la data de 1 ianuarie 2025, data de la care, conform legii, se utilizează legitimaţiile de călătorie de tip card, persoanele prevăzute de Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, urmează a beneficia de facilităţile acordate pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau taloane speciale de călătorie conform metodologiei în vigoare.

Când se va face plata pensiilor?

După ce ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a transmis că România nu va mai putea să plătească pensiile și alocațiile, vicepreşedintele PNL Florin Roman a declarat, luni, că nu există niciun fel de problemă în plata acestora.

”Nu există niciun fel de problemă în plata pensiilor şi alocaţiilor. La fiecare sfârşit de an, este o procedură uzuală, atunci când se constată că sunt mai puţini bani pentru acest capitol, se face rectificarea şi banii se completează cu suma necesară pentru acest lucru. Vreau să infirm categoric orice posibilitate de neplată a pensiilor şi alocaţiilor. Banii respectivi există”, a spus Florin Roman, la Profit TV.

El a afirmat că ministrul Raluca Turcan se plângea şi luna trecută că nu ar fi bani pentru pensii şi pentru alocaţii şi controlul de la Corpul de Control i-a arătat că are acolo suma de 300 de milioane necesară pentru efectuarea plăţilor.

Florin Roman a mai spus că premierul Florin Cîţu a trimis corpul de control la Ministerul Muncii.